Expert german in fraude electorale: PSD a furat intre 2 si 4 locuri in Parlamentul European de la partidele de Opozitie

Dr. Paul Milata, investigator antifrauda, demonstreaza in cadrul unui interviu pentru Deutsche Welle ca PSD a obtinut cel putin doua locuri in PE prin blocarea votului in diaspora.

DW: Domnule Milata, in urma unor calcule, pe care le-ati facut dupa alegerile europarlamentare din 26 mai, a reiesit un numar impresionant de votanti, cetateni romani din strainatate, care nu au putut sa-si exercite un drept democratic, fundamental, dreptul la vot. Am asistat in duminica votului si a referendumului la un blocaj sistematic la ambasade, consulate si alte localuri de vot. Cum va explicati acest numar urias de sute de mii de oameni care nu au reusit sa voteze? Pe ce se bazeaza calculele dumneavoastra?

Paul Milata: In primul rand m-am bazat numai pe statisticile oficiale, acolo unde exista, si in al doilea rand m-am bazat pe estimarile care sunt folosite in Romania si in strainatate pentru calcularea numarului de votanti. Numarul total de voturi din diaspora, asa cum a fost raportat final de BEC, a fost de 375.212. Numarul persoanelor care nu au putut sa voteze in strainatate si pe care eu l-am calculat este de minim 726.000.

DW: Este un numar urias, cum spuneam…

Paul Milata: Da, este un numar foarte mare, dar si numarul persoanelor cu cetatenie romana in diaspora este foarte mare si este estimat intre 3 si 5 milioane de persoane. Si prezenta la vot la alegerile europarlamentare din 2019 a fost relativ mare pentru Romania – 49,02%. Intr-adevar, numerele sunt mari.

DW: Cat de exacte, cat de corecte sunt datele puse la dispozitie de BEC, atunci cand ne referim la numarul cetatenilor romani din strainatate?