Reacţia ministrului de Interne după protestul din Piaţa Victoriei



UMinistrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, le mulţumeşte, în numele ministerului, tuturor cetăţenilor care au participat la proteste.

„Mulţumesc, în numele Ministerului Afacerilor Interne, tuturor cetăţenilor care astăzi (sâmbătă – n.r.) au participat la proteste într-un mod atât de civilizat şi de paşnic. Aţi sancţionat atât tentativele de instigare la violenţă, cât şi pe cele de politizare a evenimentului, aşa încât am asistat, cu toţii, la un act democratic sănătos şi fără incidente”, a scris Fifor pe pagina sa de Facebook.



El le mulţumeşte totodată tuturor autorităţilor implicate „pentru mobilizare, pentru atitudinea responsabilă şi profesionalismul de care au dat dovadă”.

„Spuneam zilele trecute că sunt mulţi oameni în MAI care îşi iubesc şi respectă meseria, iar astăzi acest lucru s-a văzut”, susţine Mihai Fifor. Peste 20 de mii de persoane au protestat fără incidente, sâmbătă, în Piaţa Victoriei.






Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a declarat, sâmbătă, la punctul de comunicare din Piaţa Victoriei, că misiunea instituţiei pe care o reprezintă la protestul din 10 august va fi centrată în primul rând pe dialog, menţionând că vor fi dispozitive care vor asigura o comunicare atât cu organizatorii, cât şi cu participanţii la manifestaţii.

Manifestaţii de protest au fost organizate sâmbătă, în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, dar şi în marile oraşe din ţară. Brigada Rutieră.































Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *