Ce pedeapsă riscă Mario Iorgulescu, după ce a ucis un om într-un accident teribil! Cum poate scăpa fără nicio zi de pușcărie



Mario Iorgulesc se află în Italia, acolo unde continuă recuperarea după accidentul teribil pe care l-a provocat și în care a murit o persoană. Fiul lui Gino Iorgulescu ar putea sta ani grei în spatele gratiilor, dar are și posibilitatea de a evita pușcăria.








Imediat după accident, pe numele lui Mario Iorgulescu a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală, dar tânărul a aflat abia după mult timp care sunt efectele accidentului mortal pe care l-a produs.










În momentul în care starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, Mario Iorgulescu a fost anunțat de procurori că este pus sub acuzare. Mario Iorgulescu poate primi o condamnare cu închisoare de la unu la opt ani. Totuși, dacă avocații își vor face treaba bine, iar dacă judecătorii vor găsi argumente în favoarea sa, Mario ar putea să nu facă nicio zi de închisoare, în cazul în care va primi o condamnare cu suspendare.







Conform probelor recoltate imediat după accident, Mario Iorgulescu avea 0,80 g/l de alcool pur în sânge, iar specialiștii se întreabă cum a putut tânărul să se urce la volan, în condițiile în care această valoare îți afectează puternic echilibrul și vizibilitatea.

Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!
















Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *