Iohannis crede că guvernarea actuală a mers pe contrasens față de așteptări



Prezent la un eveniment găzduit de Universitatea Politehnică din Capitală, Klaus Iohannis a înțepat din nou echipa de la Palatul Victoria, de această dată pe tema digitalizării.








Astfel că discursul de la lansare a proiectului „România TechNation” – desfășurat cu doar două zile înainte de supunerea la vot a moțiunii – a fost presărat cu săgeți la adresa guvernanților. “Mă aștept ca sprijinirea sectorului digital din România să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărei guvernări.

Cititi mai mult: https://www.national.ro/news/iohannis-crede-ca-guvernarea-actuala-a-mers-pe-contrasens-fata-de-asteptari-671017.html/#ixzz61qx0oZZ6
National










Din păcate, guvernanții din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii și a instituțiilor, promovarea imposturii și asaltul asupra statului de drept, economiei de piață și bunei guvernări. Într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei și a societății, atât prin liderii consacrați, cât și prin companiile intrate recent pe piață”, le-a transmis Iohannis celor prezenți la Politehnică.







Și dacă mai ieri numea actuala guvernare una “eșuată”, de această dată președintele a catalogat-o drept “paralelă” – în raport cu necesitățile de modernizare. Iată contextul: “Transformarea digitală a statului nu este doar despre digitalizare, ci despre transformarea profundă a funcționării instituțiilor prin eficiență, integritate și transparență.










În toate aceste privințe, guvernarea actuală a mers pe contrasens față de așteptările societății românești, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăți de tip european, în secolul XXI”.
sursa foto: presidency.ro

Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *