Leonard Doroftei a luat DECIZIA! A plecat din ţară: “Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel!”



Leonard Doroftei (49 de ani) n-a mai suportat contrele cu Primăria Ploiești și a plecat definitiv în Canada, alături de familia sa. Fostul pugilist urmează să se stabilească acolo.

Fostul campion mondial anunța încă de anul trecut că va părăsi definitiv România din cauza faptului că reprezentanții Primăriei Ploiești l-au somat să părăsească sediul restaurantului pe care-l deținea în Ploiești.








Și-a închis barul și și-a mutat afacerea sub peluza stadionului „Ilie Oană”, dar lucrurile n-au mers cum și-a dorit el și a decis că e mai bine pentru el să părăsească țară.

„N-a mai putut rezista presiunii de aici. Ar fi vrut să rămână în ţară, dar nu a mai avut nici o motivaţie. Va încerca să se reintegreze în societatea canadiană, mai ales că toată familia lui deţine cetăţenia acestei ţări.










El ştie viaţa de acolo. Ştie la ce să se aştepte în Canada. E păcat că a ajuns să recurgă la acest gest. Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel”, a declarat unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Doroftei sub protecția anonimatului pentru TV Telekom Sport.
















Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *