Site icon Prostia

3.000 de euro, un permis auto fals. O grupare infracțională a fost destructurată



În urma a 61 de percheziții efectuate în 8 județe și în București, a fost destructurată o grupare infracțională, formată din cetățeni români și străini, bănuită că facilita obținerea ilegală de permise auto prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorități din alte state, conform IGPR.



Persoanele vizate urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești pentru audieri, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Ancheta în cauză a început în luna martie 2020, în Ploiești, și a fost apoi extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București.

loading…
loading…






Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița și Ilfov și în municipiul București s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri, români și străini, la care ulterior au aderat și alți români.

Scopul grupului l-a reprezentat “obținerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români”, conform Poliției Române.




Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Până în prezent, au fost identificați peste 50 de cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit.













Tratamente interne:












Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Exit mobile version