Premierul Ludovic Orban este suspect de coronavirus, după ce a participat la o emisiune televizată alături de o persoană confirmată pozitiv. Prin urmare, și-a suspendat activitatea de luni, și s-a testat pentru Covid-19. Până la aflarea rezultatului, Orban va sta în izolare pentru a evita contactul cu cei din jur.
Orban, suspect de coronavirus
Premierul Ludovic Orban este suspect de covid, după ce săptămâna trecută, marți, a participat la o emisiune, în care realizatorul a fost confirmat pozitiv. Potrivit Adevărul, este vorba despre emisiunea ”Dosar de Politician” de la B1 Tv, moderată de Silviu Mănăstire, acesta primind rezultatul pozitiv, duminică. După aflarea acestei vești, Orban s-a testat la rândul său și s-a plasat în autoizolare. El nu prezintă simptome în momentul de față.
”Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în aceeaşi platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, precizează Executivul.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

