Site icon Prostia

Au fost daţi la orfelinat, în case diferite, pe vremea când erau copii. Băiatul şi-a petrecut toată viaţa încercând să-şi găsească sora mai mare apoi, într-o bună zi, un copil de 7 ani din vecini i-a spus TOTUL! Bărbatul a îngheţat pur şi simplu! Ce soartă…



Povestea lor a impresionat o lume întreagă.

Clifford Boyson avea doar trei ani când sora lui Betty Billadeau, cu doi ani mai mare, a fost luată de lângă el. Cei doi au fost trimiși în case de plasament diferite și atunci s-au pierdut. Viața avea, însă, o surpriză pentru ei, câțiva ani mai târziu.


Frații care s-au regăsit
Timpul a trecut, Clifford a crescut și și-a concentrat toate eforturile pentru a-și găsi sora mai mare. Ani la rând i-a trimis scrisoare după scrisoare, dar totul a fost în zadar, pentru că scrisorile se întorceau la expeditor. El se simțea tot mai singur și nu știa ce ar trebui să facă pentru a o regăsi pe sora demult pierdută.





Ajutorul miraculos a venit din partea lui Eddie, un băiețel în vârstă de 7 ani, care avea să-i schimbe destinul lui Clifford.

Eddie obișnuia să petreacă ore întregi navigând pe Internet de pe Ipad-ul părinților lui. Când a aflat povestea lui Clifford, a început căutările pe Facebook.

Ore întregi a căutat-o pe sora lui Clifford folosind diverse nume, iar într-un final a reușit.




Am intrat pe Facebook și am tastat Boyson. Au apărut o grămadă de imagini, dintre care una mi-a atras atenția pentru că semăna cu Clifford. Am mărit-o și mi-am dat seama că e chiar el. Apoi le-am arătat și părinților mei și ei au confirmat, a spus micuțul Eddie.

După 65 de ani, cei doi frați s-au regăsit în mod miraculos, cu ajutorul unui băiețel în vârstă de 7 ani.




Clifford nu avea familie, se simțea singur și a trebuit să îl ajut. Familia este foarte importantă, iar acum Clifford este fericit că a găsit-o pe sora lui, a spus micul detectiv.

Așa se face că un copil de doar 7 ani a reușit să transforme ceva ce părea imposibil în posibil. Clifford și sora lui au apărut într-o emisiune în care au povestit cum s-au căutat fără rezultat, în toți anii în care fost separați.




















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Exit mobile version