Fizician, inventator, cercetător și scriitor stabilit în Eindhoven (Olanda), Cristian Presură este unul dintre cei mai apreciați și populari oameni de știință români, asta în ciuda faptului că în liceu a rămas de două ori corigent la fizică, după cum a povestit într-un interviu pentru Libertatea.
Cristian Presură, 49 de ani, a fost fascinat de matematică încă din copilărie și tot matematica a fost cea care, mai târziu, l-a împins către fizică. Se poate să fi fost, totuși, și o mică încăpățânare de a-i demonstra profesorului de fizică din liceu, care l-a lăsat de două ori corigent, că este capabil nu doar să termine o facultate de fizică, ci și să obțină un doctorat în optică la Universitatea din Groningen, Olanda, și să publice articole în cele mai prestigioase reviste de știință din lume. Din 2003, este cercetător la compania olandeză Philips, unde a dezvoltat primul senzor optic capabil să măsoare pulsul într-un ceas.
Într-o discuție cu Libertatea, autorul cărților „Fizica povestită“ și „Care e diferența dintre un copil și un laptop?“ a vorbit despre cum, prin intermediul canalului său de YouTube, a reușit să transforme fizica într-o materie cool, despre necesitatea și distracția de a demonta prin experimente teorii conspiraționiste și riscurile promovării pseudoștiinței.
Libertatea: Sunt întrebări la care nu vă este teamă să recunoașteți că nu aveți un răspuns? Vă întreb pentru că pare că a devenit o rușine să spui: nu știu.
Cristian Presură: Asta s-a văzut cel mai bine în pandemie, când s-a vorbit mult despre științele medicale. Oamenii se așteptau ca medicii să știe absolut totul, iar medicii le spuneau: „Știm ceva, dar nu totul“. Oamenilor le vine foarte greu să accepte această nesiguranță a științei. Eu am încercat să recunosc de fiecare dată când nu am știut, însă este adevărat că la un moment dat unii încep să te atace cu privire la lucrurile pe care nu le știi. „Dacă nu știi chestia asta, de ce mai vorbești?“, zic unii, iar eu le răspund: „Așa este, nu știu chestia A, dar știu chestia B și știu și chestia C“. Este o mentalitate pe care trebuie să o învățăm cu toții, și anume că în știință, cunoașterea nu este completă. Există incertitudine în știință!
„E și o responsabilitate, dar și o joacă să demontez conspirații”
– Tot pe canalul de YouTube faceți și diverse experimente care au ca scop demontarea unor teorii false promovate în spațiul public – viermii din măștile chirurgicale și pericolele 5G sunt doar două exemple. De ce simțiți nevoia să faceți aceste demonstrații? – Este o responsabilitate, mă simt cumva îndatorat să le explic oamenilor anumite lucruri. În felul ăsta învățăm să gândim. Cred că zona de copii, de adolescenți și persoane de până la 40 de ani este zona care trebuie puternic targetată cu educație științifică, pentru că ei sunt oamenii care construiesc România viitorului.
În al doilea rând, este și joaca. Trebuie să recunosc, sunt ca un copil care-și spune: „Mă, știi ceva? Ia să mă uit eu cu microscopul la masca respectivă”. Chiar dacă de multe ori când demitizez anumite chestii de genul acesta, știu de la început rezultatul, o fac mereu cu o curiozitate de copil. Îmi place să mă joc.
– De ce credeți că oamenii tind să cadă pradă conspirațiilor?
– Teoriile conspirației, în general, au niște povești foarte frumoase, sunt ca niște filme polițiste. „Domle, cineva e de vină. Bill Gates vrea să controleze lumea!” Nu contează că și Bill Gates are problemele lui, s-a văzut recent, când a divorțat. Teoriile conspirației au în spate o poveste fascinantă, mai au și câteva elemente de adevăr și lasă și acea marjă de mister, care îți permite ție să faci un puzzle. Cred că asta le face foarte atractive.
Alex Doppelgänger, care face la rându-i popularizarea științei și se luptă cu pseudoștiința, spunea foarte frumos: „Cristi, trebuie să învățăm să facem și noi asta cu știința. Adică să nu o predăm sec, așa cum apare câteodată în manuale, ci să încercăm să o explicăm și noi cu puțin mister, cu puțină fascinație, cu o poveste în spate”.
– Care sunt riscurile promovării agresive a unor teorii pseudoștiințifice?
– Există riscuri directe și indirecte. Un risc direct poate fi îmbolnăvirea, dacă vorbim despre pandemie și despre teoriile pseudoștiințifice care au apărut în jurul vaccinului. Vom avea o rată de vaccinare scăzută, ceea ce va duce la prelungirea pandemiei, la creșterea numărului de bolnavi și la o încărcare a spitalelor. Există însă și un risc indirect: dacă pseudoștiința câștigă în mințile oamenilor, atunci ea îndepărtează cunoașterea științifică și încrederea în specialiști, ingineri, medici.
Continuarea pe libertatea.ro
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
