Site icon Prostia

O româncă, șofer de ambulanță și voluntar la Crucea Roșie, a fost decorată de regele Spaniei



Născută în 1988 în România, Mihaela și-a pierdut mama în copilărie, iar în 2007, când încă nu împlinise 19 ani, a ajuns în Spania. Aici a muncit din greu, iar zilele trecute românca a fost decorată de însuși Regele Felip VI.


Regele Felipe VI a acordat, vineri, Ordinul de Merit Civil unui număr de 24 de „cetățeni exemplari”, iar printre ei s-a numărat și o româncă, Mihaela Alice Cozma, care este șofer de ambulanță în orașul Almedranlejo, aflat în provincia spaniolă Extremadura, relatează Libertatea.





Evenimentul a fost organizat cu ocazia celei de-a șaptea aniversări a urcării sale pe tronul Spaniei, iar la ceremonia de la Palatul Regal din Madrid au fost prezente și regina Letizia, precum și prințesele Leonor și Sofia.

Voluntara din România




Mihaela a muncit din greu în Spania și a reușit să-și deschidă un bar. Între timp, a studiat și a obținut permisul de conducere pentru toate categoriile. În barul ei a aflat despre activitatea de voluntariat în Crucea Roșie spaniolă și a luat decizia de a se înscrie, împreună cu cea mai bună prietenă a sa, la cursurile de transport medical auxiliar.



A colaborat ca voluntar cu această organizație conducând ambulanțele lor și, timp de trei ani, a fost șefa Departamentului de Ajutor și Urgențe al Adunării Regionale Tierra de Barros, cu sediul în Almendralejo. De când a izbucnit pandemia, Mihaela a continuat să fie voluntar pe ambulanță. O perioadă extrem de dificilă. „Cel mai rău lucru a fost să văd oamenii plângând pe stradă”, a declarat ea, pentru un ziar spaniol citat de Libertatea.




















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Exit mobile version