Site icon Prostia

ULTIMA ORA! Protest în Piaţa Universităţii faţă restricţiile pentru cei nevaccinaţi. Participă și George Simion și Diana Șoșoacă



Aproximativ 200 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, faţă de posibile restricţii pentru cetăţenii nevaccinaţi împotriva COVID-19, relatează Agerăres.

Manifestanţii au strigat lozinci precum: “Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm!”, “Libertate!” “Nu ne vaccinăm!”, “Ieşiţi din case!”, “Jos Guvernul!”, “Jos trădătorii!”, “Libertate, te iubim! Ori învingem ori murim!”.


Ei au pancarte pe care se pot citi mesajele:

“Nu vrem domiciliu forţat”, “HoReCa liberă”.

Un participant la manifestaţie i-a îndemnat pe cetăţeni să facă plângeri penale împotriva celor care îi dau afară de la serviciu dacă nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

“Constituţia României spune că toţi suntem egali în faţa legii. Vă informez că personal am formulat plângere la Consiliul Discriminării, urmează să depun cererile pentru afirmaţiile discriminatoare cu tentă vicleană de a vicia consimţământul populaţiei, adică de a vă înşela şi a vă minţi că, dacă nu vă vaccinaţi, nu vom avea ce căuta în mall-uri, în teatre sau în alte instituţii. (…) Asta e intimidare”, a declarat una dintre protestatare.





La manifestaţie participă şi senatorul Diana Şoşoacă şi George Simion, copreşedinte al AUR.

″Suntem alături de românii care nu vor ca vaccinarea să fie obligatorie. Atenție, Dan Barna″⁣, a scris Simion pe Facebook.

























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Exit mobile version