Am redeschis rubrica fara perdea, despre sex, ce raspunde tuturor dilemelor cititorilor CANCAN.ro. Psihologul Jacqueline a acceptat sa stea, din nou, de vorba cu cititorii fideli si sa ofere sfaturi in legatura cu cele mai intime probleme, gasind rezolvare pentru fiecare in parte.
Draga Jacqueline,
Ma numesc Claudia si am o mare problema pe plan sentimental. Chiar nu stiu ce sa ma fac! Am 24 de ani si sunt, asa cum le place unora sa zica, o “corporatista” din Bucuresti. In fiecare dimineata, pe la ora 8:00, iau tramvaiul spre munca. Intr-o dimineata, m-au prins controlorii fara bilet. Din fericire, unul dintre ei, mai aratos, asa, mi-a zis ca ma iarta daca ii promit ca nu se va repeta. Chiar m-am tinut de cuvant si mi-am facut chiar in ziua aia abonament.
A doua zi, acelasi controlor ma abordeaza si imi pune accidental, zice el, mana pe fund. Va spun sincer ca m-am enervat, dar mi-a si placut, in acelasi timp. Asa a inceput, practic, totul. Dupa cateva saptamani in care ne-am vazut aproape in fiecare zi in tramvai, si-a facut curaj si m-a abordat. Mi-a zis ca are 45 de ani, ca e vaduv si ca si-a pierdut increderea in iubire. Si ca, de la moartea sotiei, sunt singura femeie pentru care simte ceva.
M-am speriat cand am realizat ca are cu 21 de ani mai mult decat mine, dar am zis ca nu varsta din buletin conteaza, ci omul. A urmat jumatate de an de iubire salbatica si, in urma cu cateva zile, ce crezi ca mi-a zis: “Iubito, eu nu sunt, de fapt, vaduv, ci insurat”. Mai mult, are si doi copii cu nevasta-sa.
Mi-a zis ca nu o mai iubeste, ca nu mai simte nicio atractie pentru ea si ca, pentru el, ea este ca si moarta. Ca va divorta, intelegi tu. I-am zis ca nu vreau sa mai aud nimic de el. De atunci, ma tot suna, imi tot trimite mesaje, dar inca nu i-am raspuns.
Nu stiu ce sa fac. Este adevarat ca m-am cam indragostit de el, poate il si iubesc. Este atent, tandru si ma face sa ma simt singura femeie din viata lui. Numai ca… nu sunt. Ce ma sfatuiesti sa fac?
Draga mea Claudia,
Situația ta în acest moment este destul de complicată. Este clar că relația voastră a început cu stângul. Acest bărbat, după cum mi-ai spus, are 45 de ani… nu mai este la vârsta la care aceste minciuni ar putea trece cu vederea. Din punctul meu de vedere, o relație, indiferent de natura ei, dacă a început cu o minciună ar putea continua așa. Lucrurile erau foarte simple. El trebuie să își rezolve în primul rând relația de acasă. Poate nu ești prima cu care face acest lucru. Adevărul este mereu la mijloc. Și cred că știi și tu, bărbații, în general, atunci când își doresc ceva, știu foarte bine cum să obțină acel lucru. Poate femeia de acasă, la rândul ei, încearcă să își salveze căsnicia. Este vorba și despre doi copii. El o să rămână mereu legat de ea prin ei…
Ai putea să te gândești că el te-a „agățat” în tramvai, acolo unde își petrece cea mai mare parte a timpului. Dacă o să vă certați sau dacă o să aveți o perioadă mai tensionată, așa cum se întâmplă în fiecare relație, ce o să facă? O să se uite după o altă călătoare? Sunt multe lucruri de pus în balanță. Cred că meriți o relație sănătoasă, așa cum este normal să fie. Primele luni ar trebui să fie o armonie totală, să vă cunoașteți, să vă descoperiți, nu să stai cu sufletul la gură, să aștepți divorțul ca să puteți să fiți fericiți.
Hai să îți mai spun un lucru. Dacă el era atât de nefericit cu nevasta lui, nu te aștepta pe tine sau pe altcineva ca să își dorească să divorțeze. Atunci când nu mai merge, nu mai ai niciun motiv să continui. Îți închei socotelie, iar apoi o iei de la capăt așa cum îți dorești. Din punctul meu de vedere, este ceva dubios la mijloc, așa că ai mare grijă și gândește-te foarte bine înainte să iei o decizie.
Sper că am reușit să te ajut.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

