Site icon Prostia

Accident mortal la ieșire din Timișoara. Trei mașini s-au izbit violent



Un accident rutier grav s-a petrecut la ieșirea din Timișoara spre Sag. Din primele informații rezultă că au fost implicate trei autoturisme. Accidentul s-a soldat cu victime. Din nefericire o persoană și-a pierdut viața. Este vorba despre unul dintre cei mai mari chitariști ai țării.

Accident mortal la ieșire din Timișoara


Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă după-amiază aproape de sensul giratoriu de la ieșirea din Timișoara, când unul dintre șoferi ar fi pătruns pe contrasens.

În urma impactului deosebit de violent, una dintre mașini a fost aruncată pe câmp, iar cealaltă pe marginea drumului. O altă mașină a fost implicată după ce una dintre cele două a ricoșat și a lovit-o în plin.





Toate cele trei autoturisme au suferit pagube însemnate, dar cel mai important este că un om a murit, iar doi sunt răniți.

Ambulanța, pompierii și polițiștii au ajuns de urgență la locul accidentului. Pe șosea, pe o porțiune mare erau împrăștiate bucăți din cele trei autoturisme implicate în evenimentul rutier.

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați să intervină la un accident petrecut pe DN 59 – Calea Șagului, în care au fost implicate 3 autoturisme, în care se aflau 4 persoane.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, care circula regulamentar, a transmis IPJ Timiș pentru opiniatimisoarei.ro.




Cine este bărbatul care a decedat. O victimă a refuzat transportul la spital

În urma impactului devastator, un bărbat de 51 de ani a murit, iar celălalt conducător auto, în vârstă de 22 de ani a suferit răni importante. A mai fost rănită încă o persoană care, însă, a refuzat transportul la spital.

Potrivit presei locale, șoferul care a decedat se numea Laci Farkas și era unul dintre cei mai buni chitariști de rhythm & blues din România, membru al formației timișorene Quo Vadis.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.






















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Exit mobile version