Criza facturilor la energie. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, la intrarea în şedinţa PNL, că săptămâna aceasta
vor fi gata măsurile privind criza din energie, însă este foarte greu ca Executivul să iasă cu o Ordonanţă de urgență până miercuri.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat luni dimineață că specialiștii din minister și de la nivelul alianței de
guvernare lucrează „pe mai multe scenarii” pentru a rezolva criza facturilor uriașe de la energie electrică și gaze naturale.
În același timp, liderii PSD anunță că au trimis la guvern soluțiile pentru rezolvarea crizei din energie.
Nu vrem să ne obişnuim cu facturi uriaşe, dublate, triplate, chiar de 4 ori mai mari, la energie”, a afirmat Gabriela Firea.
Virgil Popescu: „Trebuie să ne gândim şi la iarna următoare”
„Nu vrem să fie o situaţie să rezolvăm o problemă de două-trei-cinci luni.
Vrem o soluţie pe un termen mai lung şi atunci e clar că ea trebuie să înglobeze mai multe ministere- Ministerul Energiei
şi ANRE-ul şi Finanţele, vizavi de impozitări şi Ministerul Muncii şi Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei, pentru că ne gândim şi la investiţiile care vor fi”, a declarat Virgil Popescu luni dimineață.
Reglementarea o face autoritatea de reglementare de energie, nu o face Ministerul Energiei şi există mai multe scenarii de lucru, a precizat ministrul de resort.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

