Site icon Prostia

Klaus Iohannis, retras la fotografia de grup cu liderii NATO




Președintele Klaus Iohannis a fost timid și retras în prezența șefilor de stat și de guverne din țările membre NATO la fotografia de grup surprinsă la începutul summit-ului organizat la Cartierul General al Alianței din Bruxelles.

Klaus Iohannis, retras la fotografia de grup cu liderii NATO

Conform „tradiției”, liderii Alianței Nord-Atlantice au fost așteptați de jurnaliștii de la Bruxelles pentru a realiza o fotografie de grup, iar printre primii lideri de stat ajunși acolo s-a numărat și Klaus Iohannis.

Președintele României s-a așezat în ultimul rând, pe un podium improvizat pe niște trepte de marmură. Nu s-a salutat și nici nu a stat de vorbă cu premierul Canadei, Justin Trudeau, sau cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, ajunși și ei acolo printre primii.


Ulterior au ajuns și președintele Franței, Emmanuel Macron, și președintele Turciei, Recep Erdogan. Cei doi s-au salutat cordial și au discutat cu alți câțiva dintre liderii prezenți, timp în care Klaus Iohannis a rămas în ultimul rând.

Ultimii ajunși au fost președintele Statelor Unite, Joe Biden, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Aceștia au dat mâna și s-au salutat cu Boris Johnson, Recep Erdogan și Emmanuel Macron, ulterior așezându-se în primul rând, pentru fotografia de grup.

Klaus Iohannis a discutat cu președintele Biden la începerea summit-ului NATO, conform imaginilor publicate de Administrația Prezidențială. La aceste discuții s-au aflat și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, precum și Jens Stoltenberg.





























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Exit mobile version