În regiunea Cernăuți, un avion de vânătoare al Forțelor Aeriene ucrainene a doborât o rachetă de croazieră.
Potrivit șefului Administrației Militare Cernăuți, Serghei Osaciuk, racheta care zbura deasupra Bucovinei a fost doborâtă de un avion de vânătoare. Oficialul a îndemnat bucovinenii să nu ignore sirena și să se ascundă în adăposturi.
Un avion de vânătoare ucrainean a doborât o rachetă de croazieră la Cernăuți
Este primul caz de interceptare a unei rachete rusești pe cerul regiunii Cernăuți. Racheta a fost doborâtă deasupra comunei Vikno, raionul Cernăuți, potrivit agenției de presă cernăuțene BucPress.
Zona în care a fost interceptată racheta este la aproximativ 60 de km de granița cu România. Probabil, ținta era în regiunea Transcarpatia, unde la începutul lunii mai a fost lovită o stație electrică de mare putere a căilor ferate.
Războiul cu Rusia s-ar putea prelungi cel puţin până la sfârşitul anului
Serviciile de informaţii ucrainene estimează că războiul cu Rusia s-ar putea prelungi cel puţin până la sfârşitul anului, întrucât preşedintele rus Vladimir Putin nu este dispus să renunţe la planurile sale de cucerire şi acceptă o confruntare prelungită cu Ucraina.
„Putin nu renunţă la planurile sale, acest război se va prelungi”, a declarat vineri în faţa presei Vadim Skibiţki, responsabil al serviciului ucrainean de informaţii militare.
Acesta a susţinut că Putin nu a vrut să-i asculte pe cei care au încercat să-l descurajeze să pornească războiul şi acum nu-i ascultă nici pe cei care doresc oprirea acestui război.
„El nu are încredere în nimeni, nu ascultă pe nimeni. Are propriile planuri de restaurare a imperiului rus. Planul său este să guverneze Rusia până la moartea lui, a exclus un scenariu despre un succesor”, a adăugat responsabilul ucrainean citat.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

