Noi variante ale coronavirusului ar putea să apară în această iarnă, susține Agenția Europeană a Medicamentului. Cu toate acestea, vaccinurile existente pe piaţă ar trebui să protejeze în continuare populația împotriva unor forme grave ale bolii.
Preventiv, Uniunea Europeană se pregăteşte să lanseze o campanie de vaccinare cu doze booster înaintea unui posibil nou val de infectări. Campania va fi realizată cu vaccinuri adaptate, autorizate joi de către EMA și care vizează varianta dominantă Omicron, au precizat specialiştii de la EMA, potrivit Agrepres.
„Ar putea să apară o nouă variantă emergentă”
Oamenii „nu ar trebui să aştepte un vaccin specific”, a declarat directorului departamentului de strategie vaccinală din cadrul EMA, Marco Cavaleri.
„ Ar putea să apară o nouă variantă emergentă, pe care noi nu putem să o prevedem astăzi ”, a adăugat el.
EMA a aprobat joi vaccinurile adaptate de Pfizer-BioNTech şi Moderna care vizează subvarianta Omicron BA.1 şi tulpina originală a noului coronavirus. Un nou vaccin Pfizer, care vizează subvariantele contagioase de Omicron BA.4 şi BA.5, ar urma să fie autorizat de EMA la jumătatea lunii septembrie.
Un vaccin similar dezvoltat de Moderna se află în stadiul de pregătire. Aceste vaccinuri adaptate se vor administra în special persoanelor vulnerabile, precum vârstnicii, femeile însărcinate şi angajaţii din sectorul sănătăţii.
Cei mai mulţi europeni vor primi vaccinurile originale, „ care sunt în continuare capabile să ofere protecţie împotriva formelor grave de COVID-19 şi împotriva riscului de deces ”, deşi sunt mai puţin eficiente împotriva riscului de transmitere virală, a explicat Cavaleri.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
În urmă cu câteva zile pe reţelele de socializare a devenit viral mesajul unui tânăr. Acesta povesteşte pe Facebook faptul că a asistat la o situaţie neplăcută într-o farmacie. Iată despre ce este vorba.
O femeie a mers la farmacie să îşi cumpere o reţetă cu medicamente. Printre cei care aşteptau la coadă se numără şi tânărul Robert. Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook faptul că bătrăna a reuşit să îl emoţioneze, dar în acelaşi timp a şi fost deranjat de situaţia la care a asistat.
Mai exact, femeia nu a reuşit să îşi cumpere integral reţeta şi asta pentru că şi-a oprit din banii pe care îi avea în portofel nici mai mult, nici mai puţin de 20 de lei până la următoarea pensie. Tânărul s-a oferit să o ajute, însă bătrănă i-a oferit un răspuns care pe acesta a reuşit să îl şocheze. Femeia i-a explicat faptul că trebuie să se obişnuiască cu situaţia pentru că la iarnă, având în vedere scumpirile, va fi nevoită să aleagă între tratament şi plata facturilor.
„Mai devreme, în farmacie, doamna din imagine a venit cu o listă sau o rețetă cu medicamente. Farmacista a citit-o și a început să îi pună cutiile pe tejghea. I-a făcut calculul, costau 180 și ceva de lei. Doamna și-a scos toți banii din borsetă, i-a numărat și a zis: “nu, n-am bani pentru toate. Renunț la astea (2 cutii), ca să-mi rămână și mie 20 de lei până iau pensia.”
Din ce știu eu, pensiile se încasează în data de 14 a fiecărei luni. Azi suntem în 9. Cei 20 de lei, împărțiți la 5 zile, înseamnă… 4 lei pe zi! Cu 4 lei pe zi va trebuie să trăiască un om în infecția asta de stat, asta în condițiile în care nu și-a mai cumpărat toate pastilele de care avea nevoie.
M-am tot gândit dacă să mă ofer s-o ajut, nu de alta, dar pentru unii oameni este umilitor să ajungă în situația asta. Am întrebat-o, până la urmă, dar într-un mod în care să nu se simtă aiurea. Adică i-am spus că lucrez peste stradă de farmacie, deci dacă are nevoie de 50-100 de lei, ne putem întâlni lunea viitoare ca să mi-i returneze.
N-a vrut! Mi-a zis că oricum, la iarnă, va trebui să aleagă între a-și lua tratamentul și a-și plăti utilitățile, că iarna trecută abia s-a descurcat, iar iarna asta se anunță scumpiri și mai mari la gaze și energie electrică (mulțumim, USR, pentru liberalizarea pieței de energie)
Pentru umilințele la care sunt supuși bătrânii și nu numai, cineva, cumva, va trebui să plătească, la un moment dat. Principiul acțiunilor reciproce nu iartă!”, a scris un internaut pe reţelele de socializare.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

