Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Părinții lui îl băteau pentru că are păduchi, îi vindeau jucăriile. Statul l-a dat spre adopție, dar a uimit pe toată lumea când



O postare de pe Facebook s-a dovedit a fi cu adevărat cutremurătoare, ținând cont de contextul în care a fost scrisă.

Ea aparține unui băiat din Oklahoma, SUA, și a fost postată de către organizația ,,Dreamcatchers for Abused Children”. Organizația este dedicată asigurării îngrijirii și sprijinului minorilor care au suferit abuz în cadrul familiei.


Așa se face că reprezentanții acestei organizații au decis să publice pe o rețea socială scrisoarea unui băiețel abuzat de către părinții biologici, aceasta fusese scrisă către părinții adoptivi, de la care copilul aștepta să primească o viață normală.

Băiatul scria ce și-ar dori să aibă în noua lui casă, dar este de fapt o mărturie despre viața pe care a dus-o în trecut.

Iată traducerea scrisorii:





,,Lucruri pe care le vreau în familia mea:
Vreau mâncare și apă. Nu vreau să fiu lovit. O casă cu lumină și apă de băut. Nu vreau ca mami și tati să se certe sau să se bată. Nu droguri. Nu îmi omorâți animalele de companie. Vreau să fiu ajutat la teme. Haine curate. Fără păduchi și purici sau gândaci.

Vreau o casă curată. Un pat cu așternuturi. Nu-mi vindeți jucăriile. Purtați-vă frumos cu mine. Nu vă îmbătați. Un televizor. Permiteți-mi să am jucării. Lucruri pentru școală. Niște pantofi frumoși. Propriul meu pieptăn. Săpun. O casă drăguță unde să fiu în siguranță. Un radiator și o periuță de dinți.”

























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *