Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Răpusă de COVID-19 la doar câteva zile după ce s-a vaccinat cu doza trei. Femeia suferea și de alte afecțiuni



Este vorba de o asistentă din Suceava care a murit la câteva zile după vaccinarea cu a treia doză. Femeia de 50 de ani suferea și de alte boli.

Suceveanca în vârstă de 50 de ani era asistent la un cămin de bătrâni din Pojorâta, și suferea de mai multe afecțiuni cronice.

Femeia avea mai multe boli cronice

„Era un pacient cunoscut cu hipertensiune arterială, insuficienţă venoasă cronică, dislipidemie şi diabet zaharat, obezitate grad 4”, a declarat Gabriela Băncilă, DSP Suceava.

Femeia s-ar fi infectat cu COVID-19 cu câteva zile înainte de a se vaccina cu a treia doză.


Femeia a îngrijit la domiciliu, două persoane infectate cu COVID.

După administrearea celei de-a treia doză, femeia a ajuns la spital pentru că începuse să se simtă foarte rău.

Femeia a fost internată la secția ATI

„ În Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost internată pe secţia de ATI. Din păcate, evoluţia a fost fulminantă, iar pe data de 6, persoana a decedat”, a mai adăugat Gabriela Băncilă.

Femeia a ajuns la spital cu saturația de oxigen sub 50%.





„Cel mai probabil că vaccinul a fost făcut peste infecţie. Deja era infectată când s-a vaccinat”, a declarat Dan Teodorovici, UPU Suceava.

Medicii spun că femeia nu se simțea rău când a primit a treia doză că nu a existat nicio legătură între vaccinarea cu doza a treia şi deces.

























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *