Primele măsuri în cazul polițistului care a lovit-o pe Raisa pe trecerea de pietoni
Primele măsuri în cazul polițistului care a lovit-o pe Raisa pe trecerea de pietoni. Ies la iveală noi detalii despre agentul din Capitală, care se afla la volanul mașinii de poliție în momentul tragediei.
Deși inițial autoritățile au declarat că acesta se afla în misiune în momentul în care s-a produs tragedia, se pare că tânărul polițist mergea să predea educație rutieră la Școala Gimnazială nr.13 din București.
Reacția lui Lucian Bode
După accident, poliţistul a fost luat de colegii lui şi dus la secţie. Acolo, singurele lui cuvinte au fost că: ”pur şi simplu am văzut-o pe capotă”.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a avut o primă reacție în acest caz:
”Regret enorm această tragedie și dincolo de funcția ministerială, sunt tatăl unei fetițe de vârstă apropiată cu Raisa iar sentimentul pe care îl simt e cutremurător.
Stim că orice am spune, orice am face, nu o putem aduce pe Raisa înapoi. Vorbim de o faptă ireparabilă, însă pentru familia îndoliată și pentru opinia publică am obligația să dispun măsuri și să prezint rezultatele acestor măsuri”, a spus Lucian Bode.
Ministrul a spus că și polițiștii aflați în misiune au obligația să circule cu prudență și sunt scutiți „doar de partea contravențională, nu și de răspunderea penală.”
Primele măsuri în cazul polițistului care a lovit-o pe Raisa pe trecerea de pietoni
Potrivit unor surse din Poliția Capitalei citate de impact.ro, agentul în vârstă de 27 de ani are zilele numărate în MAI, așa cum era de așteptat.
El a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile și a fost plasat sub control judiciar, fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
„Procesul în sine nu va dura mult. Nu văd cum ar putea avea o durată mare în timp. Expertiza privind dinamica producerii accidentului va fi cea care va dura, cel mai mult, între o lună și șase luni, cel mai târziu. Deci, undeva în această toamnă va fi trimis în judecată. După părerea mea nu cred că poate scăpa de excluderea din rândul Poliției.
Verdictul e greu de anticipat, dar și aici aș înclina spre o condamnare cu suspendare. I se vor cere însă cu siguranță daune materiale consistente. Aici, în ceea ce privește latura civilă a procesului penal, lucrurile ar putea tărăgăna.
E probabil ca polițistul să conteste prima expertiză și să ceară o nouă evaluare, deci în acest ultim caz lucrurile vor fi mai de durată”, a explicat cunoscutul avocat mecanismul care s-a pus deja în funcțiune la adresa polițistului în cauză.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



