Avertisment OMS: Pandemia este revigorată de subvarianta BA.2 a Omicron şi relaxarea restricţiilor
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a manifestat miercuri îngrijorarea faţă de înmulţirea din nou a cazurilor de COVID-19 în lume, potrivit Agerpres.
Valul de infectări este în mare parte alimentat de subvarianta BA.2 a variantei Omicron, care în unele ţări deja o depăşeşte pe sora ei BA.1. Fără nicio îndoială, BA.2 ″este varianta cea mai contagioasă a virusului SARS-CoV-2 pe care am vazut-o până acum″, a atras atenţia responsabila tehnică a OMS pentru combaterea COVID-19, Maria Van Kerkhove, potrivit AFP.
La aceasta, explică ea în continuare, se adaugă ridicarea în numeroase ţări a măsurilor sanitare anti-COVID-19, ceea ce oferă virusului ″ocazia să se răspândească″, plus acoperirea vaccinală incompletă în numeroase regiuni ale lumii.
De asemenea, experta OMS a deplâns dezinformarea cu privire la COVID-19 care circulă chiar la niveluri foarte înalte ale statelor. Astfel, unii spun că Omicron este inofensivă şi că este ultima variantă cu care se confruntă lumea, alţii că pandemia s-a terminat, iar ″toate acestea sunt la originea unei mari confuzii″, de care profită virusul.
″Constatăm aşadar o înmulţire a cazurilor (de COVID-19) detectate în lumea întreagă dintr-un anumit număr de cauze. Sunt aceleaşi cauze aflate la originea transmiterii virusului de la începutul pandemiei″, a concluzionat Maria Van Kerkhove.
Vestea cea bună, a mai spus ea, este că lumea dispune de mijloace pentru a face faţă pandemiei, enumerând printre acestea purtarea măştii, distanţarea fizică, testarea şi vaccinarea.
„Noua variantă Deltacron are un nivel redus de circulaţie”
OMS a observat că noua variantă a coronavirusului, detectată în trei ţări europene – Franţa, Ţările de Jos şi Danemarca -, care combină tulpinile Delta şi Omicron şi a fost denumită “Deltacron”, are “un nivel redus de circulaţie, relatează EFE.
OMS nu respinge însă posibilitatea ca această impresie iniţială să fie legată de o scădere drastică a numărului de teste pentru COVID-19 în marea parte a lumii.
“Ca urmare a reducerii numărului de teste în lume ne aflăm în dezavantaj pentru a putea urmări în mod eficient noua tulpină”, a comentat la o conferinţă de presă responsabila tehnică a OMS pentru COVID-19, Maria Van Kerkhove.
Ea a amintit că după doi ani de pandemie există o capacitate globală de diagnosticare şi secvenţiere genetică a coronavirusului considerabilă, la care deja se renunţă pe măsură ce pandemia se consideră încheiată sau mai puţin gravă.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.