Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Atenție, șoferi! Amenzile de 2.900 lei vor începe să curgă




Noi reguli pentru șoferi! Printr-o ordonanță, Guvernul a aprobat mai multe schimbări în ceea ce privește circulația pe drumurile publice. Dacă acestea nu vor fi respectate, șoferii riscă să primească și 2.900 de lei amendă.

Guvernul a adoptat, printr-o ordonanță, noi modificări și noi completări ce au fost aduse OUG nr.195/2002 cu privire la circulația desfășurată pe drumurile publice. Așadar, noi sancțuni au fost aprobate pentru șoferii care nu respectă regulile.


Cea mai dură amendă este cea în valoare de 2.900 de lei. Aceasta urmează să fie aplicată șoferilor care vor circula, pe banda de urgență de pe autostradă, nejustificat. Mai mult decât atât, își vor pierde și dreptul, pentru 90 de zile, de a se mai urca la volanul autoturismelor.

De asemenea, persoanele care merg pe sensul opus și persoanele care merg cu spatele sau care întorc nu vor mai avea permis pentru 120 de zile.

Ce alte sancțiuni se vor mai aplica?





Nu au fost uitați nici șoferii care trec calea ferată fără a se asigura înainte și nici persoanele care vor depăși, cu până la 70 de km la oră, limita de viteză legală. Șoferii care vor depăși în condiții neregulamentare și cei care vor face greșelile menționate anterior vor putea ajunge să scoată din buzunare suma de 1.160 de lei și, conform Playtech.ro, relatează Romaniatv.net, vor rămâne și fără permis timp de 60 de zile.

În cazul în care ai făcut accident, vei fi nevoit să scoți din buzunar suma de 2.900 lei și permisul îți va fi suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Alături de aceștia, vor mai fi pedepsite și persoanele care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, lucru ce va duce la sancționarea lor cu suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile.




Senatul a votat legea prin care șoferii care circulă fără rovinietă să primească amenzi duble

În urmă cu aproximativ o lună, Senatul a decis înăsprirea amenzilor în ceea ce privește șoferii care circulă fără rovinietă. Proiectul a fost adoptat cu 92 de voturi pro și 15 contra.

„Motivul acestei iniţiative rezidă în recunoaşterea că, în ultimii şase ani, a crescut exponenţial numărul de abateri în acest domeniu de activitate. Considerăm că o dublare a amenzilor susţine recunoaşterea că valoarea actuală a amenzilor nu este în măsură să descurajeze fenomenul contravenţional, motiv pentru care propunem această modificare.



În consecinţă, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţine proiectul de act normativ în forma aprobată de Guvern”, a spus Gabor Sandor, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor, conform Digi24.ro.

Acest proiect a modiicat anexa 2 la OG nr.15/2002 cu privire la aplicarea tarifului de utilizare, dar și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.




















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *