Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Ion Iliescu: ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov”




Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 92 de ani, a transmis un mesaj, miercuri, după ce fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, a murit la vârsta de 91 de ani.

Iliescu afirmă că decizia lui Gorbaciov de a pune ”accentul pe democrație și pe libertatea cuvântului” în fosta URSS a fost una corectă, însă nu a reușit să pună capăt Războiului Rece.


Fostul președinte al României mai spune că Gorbaciov a fost ”în gândirea sa politică, un social-democrat” și că, după 1989, relațiile României cu fostul URSS au fost ”corecte”.

Mesajul complet al lui Ion Iliescu:

”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale. Și în bine, dar și în rău.




Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat.

Mulți au spus că a început schimbarea URSS punând căruța înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democrație și pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate nimeni nu suferă, acum, de prea multă democrație, și asta se simte în tot ceea ce facem.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



În urmă cu câteva zile pe reţelele de socializare a devenit viral mesajul unui tânăr. Acesta povesteşte pe Facebook faptul că a asistat la o situaţie neplăcută într-o farmacie. Iată despre ce este vorba.

O femeie a mers la farmacie să îşi cumpere o reţetă cu medicamente. Printre cei care aşteptau la coadă se numără şi tânărul Robert. Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook faptul că bătrăna a reuşit să îl emoţioneze, dar în acelaşi timp a şi fost deranjat de situaţia la care a asistat.


Mai exact, femeia nu a reuşit să îşi cumpere integral reţeta şi asta pentru că şi-a oprit din banii pe care îi avea în portofel nici mai mult, nici mai puţin de 20 de lei până la următoarea pensie. Tânărul s-a oferit să o ajute, însă bătrănă i-a oferit un răspuns care pe acesta a reuşit să îl şocheze. Femeia i-a explicat faptul că trebuie să se obişnuiască cu situaţia pentru că la iarnă, având în vedere scumpirile, va fi nevoită să aleagă între tratament şi plata facturilor.

„Mai devreme, în farmacie, doamna din imagine a venit cu o listă sau o rețetă cu medicamente. Farmacista a citit-o și a început să îi pună cutiile pe tejghea. I-a făcut calculul, costau 180 și ceva de lei. Doamna și-a scos toți banii din borsetă, i-a numărat și a zis: “nu, n-am bani pentru toate. Renunț la astea (2 cutii), ca să-mi rămână și mie 20 de lei până iau pensia.”




Din ce știu eu, pensiile se încasează în data de 14 a fiecărei luni. Azi suntem în 9. Cei 20 de lei, împărțiți la 5 zile, înseamnă… 4 lei pe zi! Cu 4 lei pe zi va trebuie să trăiască un om în infecția asta de stat, asta în condițiile în care nu și-a mai cumpărat toate pastilele de care avea nevoie.

M-am tot gândit dacă să mă ofer s-o ajut, nu de alta, dar pentru unii oameni este umilitor să ajungă în situația asta. Am întrebat-o, până la urmă, dar într-un mod în care să nu se simtă aiurea. Adică i-am spus că lucrez peste stradă de farmacie, deci dacă are nevoie de 50-100 de lei, ne putem întâlni lunea viitoare ca să mi-i returneze.

N-a vrut! Mi-a zis că oricum, la iarnă, va trebui să aleagă între a-și lua tratamentul și a-și plăti utilitățile, că iarna trecută abia s-a descurcat, iar iarna asta se anunță scumpiri și mai mari la gaze și energie electrică (mulțumim, USR, pentru liberalizarea pieței de energie)



Pentru umilințele la care sunt supuși bătrânii și nu numai, cineva, cumva, va trebui să plătească, la un moment dat. Principiul acțiunilor reciproce nu iartă!”, a scris un internaut pe reţelele de socializare.




















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *