Care a fost cea mai mare minciună din istorie?



Este greu de făcut un clasament al celei mai mari minciuni din toate timpurile cu atât mai mult cu cât oamenii mint de când e lumea și pământul. Au existat minciuni care au schimbat Guverne, care au pornit războaie, care au destrămat familii sau care au dat naștere unor viruși greu de oprit. Totuși, care a fost cea mai mare minciună din istorie?








Printre cele mai mari celebrități care s-au pierdut în minciuni se numără Bill Clinton (scandalul cu Monica Lewinsky, amanta sa), Hitler (propaganda nazistă), Henry al VIII-lea (conflictul cu Vaticanul), Papa Benedict al IX-lea (lua parte la orgii sexuale cu băieți tineri) sau chiar Herodot (exagerea măreția Greciei).







Care este minciuna minciunilor?
Dar, redactorii prostia.ro consideră că cea mai mare minciună din istorie este povestea cu Calul Troian. Se spune că, atunci când Paris troianul a fugit cu Elena, soția regelui din Sparta, a început unul dintre cele mai sângeroase războaie.




loading…
loading…




Conflictul dura de zece ani, iar troienii au crezut că i-au înfrânt într-un final pe greci. Însă, ingenioși din fire, grecii au avut un ultim as în mânecă. Aceștia au construit un cal uriaș din lemn, gol pe dinăuntru și i-au convins pe dușmani că sculptura era doar un cadou. Aceștia au acceptat darul, l-au dus în cetate și în noaptea următoare, grecii au ieșit din cal și au distrus Troia.




Despre cea mai mare minciună din istorie Homer povestește în Iliada, iar Virgilius în Eneida. Totuși, istoricii moderni nu au găsit niciodată nicio dovadă a existenței Calului Troian.

Ce este o minciună?
Conform definiției, minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor.







Curiozități despre minciuni:
– Conform studiilor, compasiunea crește incidența minciunilor. Astfel, atunci când e nevoie să dăm un feedback negativ tindem să mințim mai mult decât în alte contexte;
– Oamenii de știință au demonstrat că atunci când mințim, crește stresul în organism și creierul este suprasolicitat;
– Studiile arată că oamenii spun, în medie, două minciuni pe zi;






Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *