O primărie ‘stăpânită de un greu’ al PNL introduce 3 noi taxe pentru cetățeni, în plină criză de coronavirus

  • Senatorul PSD, Mihai Fifor, arată că Primăria Arad va introduce, în ședința din 30 aprilie, 3 noi taxe pentru cetățeni, în plină criză provocată de noul coronavirus.

    ”Cu un cinism si cu o ipocrizie greu de inteles si, mai ales, de explicat, ceva cum numai lui Falcă ii reusea, Primăria Arad îi execută pe arădeni, într-un mod sumbru, propunand pentru sedinta de pe 30 aprilie, introducerea a trei noi taxe la nivel de municipiu.

    În vremuri de un dramatism aparte, Călin Bibarț continuă opera maestrului sau Falca, bagand adanc mana in buzunarele cetatenilor. Urechile PNL Arad sunt complet surde la suferințele arădenilor, la recesiunea profundă pe care o înregistrează mediul economic local, cu precădere micii întreprinzători, care resimt cel mai puternic consecințele starii de urgenta.

    Nu numai ca, la inceputul perioadei de criza, Bibart si consilierii PNL au respins fara sa stea pe ganduri Proiectul PSD prin care ceream suspendarea platilor de taxe, timp de 6 luni, catre bugetul local pentru cei industria HoReCa, acum insa PNL Arad merge mai departe si instituie 3 noi taxe locale.

    Inutil de precizat că primăria are resurse uriașe, care derivă din taxele și impozitele și așa enorme pe care le plătesc arădenii, unele dintre cele mai mari din tara, ca sa mai aiba nevoie de noi biruri. Dar, deh, vine campania electorala si e nevoie de bani!

    Prin ceea ce fac în aceste zile, Bibart si liberalii arădeni demonstrează că zilele de groază ale erei Falcă sunt departe de a apune, iar ideile sale de a distruge tot ce este curat și moral în oraș, se regăsesc în toate acțiunile discipolilor săi.

    evomag.ro

    Este evident ca niciunul dintre consilierii municipali PSD nu vor vota aceasta initiativa PNL, menita sa puna si mai mare presiune pe umerii aradenilor, in zile in care Aradul tine locul al treilea in tara la numar de imbolnaviri cu Covid-19.

    Aradenii au nevoie de masuri reale de sprijin, nu de noi taxe si impozite. Asta nu intelege Bibart, asta nu inteleg Falca si Cionca, autorii morali ai dezastrului de la Arad.”, scrie Mihai Fifor.

    loading…
    loading…

    bestkids.ro

    elefant.ro

    evomag.ro

    Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
    Tine-ti familia si prietenii informati!

    România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal

    Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *