Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

EXCLUSIV | Viceprimarul PSD Aurelian Bădulescu, surprins în fața unui bloc căruia i-a dat personal autorizație să fie ridicat la 4 metri de un monument istoric! Întâi a negat că e el, apoi a recunoscut!



Casa locuită de scriitorul Cezar Ivănescu de pe strada Silvestru, colț cu Bulevardul Dacia, monument istoric, este sufocată de un bloc ridicat la patru metri distanță, aprobat de Aurelian Bădulescu.

Cum s-a transformat ”Supraetajarea unei locuințe” în raderea a ce exista și construirea unui bloc pe cinci niveluri? Viceprimarul Capitalei susține și acum că e vorba de ”Supraetajarea unei locuințe” și afirmă că a dat legal aprobarea.



Pe strada Silvestru, colț cu Bulevardul Dacia, iese în evidență un bloc modern, cu parter și trei etaje, vopsit în galben deschis, cu geamuri termopan și balustrade negre.

Strada istorică are doar case cu parter, aliniate ca înălțime, în culori sobre, toate având patina timpului, chiar și cele consolidate.

Tot aici, chiar prima din rând, gard în gard cu blocul, este și casa scriitorilor Victor Eftimiu și Cezar Ivănescu, ridicată de familia celui dintâi în urmă cu 126 de ani.







”E o casă de meșteri, nu e făcută de arhitecți. S-a păstrat autentică partea din față, dar crapă pe zi ce trece”, ne spune Clara Aruștei, fiica scriitorului Cezar Ivănescu, deschizând poarta, care a a rămas și ea de lemn, din timpurile originale.




Fiica scriitorului, ajutată de autoritățile din Albania, nu de cele din România

Curtea e mică, plină de verdeață, sunt acolo o umbrelă și câteva scaune. Casa e în formă de L. În partea dinspre stradă se văd elementele de construcție de secol XIX.




Două coloane încadrează cele câteva trepte de la intrare, ușile mari din fier forjat și sticlă colorată scârțâie la deschidere, iar sticla sablată ar avea nevoie de ceva efort pentru recondiționare.

Am păstrat cât am putut, nu eu am afectat sticla sablată, așa a fost. E greu, însă. Proprietarul suportă toate costurile. Trebuie să termin procedurile pentru ca locuința să fie declarată definitiv monument istoric, apoi aș vrea să accesez fonduri europene pentru recondiționare.




A găsit apreciere mai degrabă peste hotare.

”În 2018, am cerut și primit susținerea logistică a statului albanez. Tirana este interesată de păstrarea memoriei culturale a celor doi mari scriitori de origine albaneză, Victor Eftimiu și Cezar Ivănescu”, a completat ea.

Continuă povestea blocului.




Primăria nu a vrut să dea documentele, le-a obținut în instanță

”Aici, unde este blocul acum, era pe vremuri prăvălia familia Eftimiu. O prăvălie care avea parțial subsol și parter, prăvălie de periferie de oraș, cum era pe atunci. Partea aceasta a fost înstrăinată cu timpul, iar noii proprietari s-au apucat să facă bloc”, rezumă Clara Aruștei în câteva fraze coșmarul pe care îl trăiește din 2018 încoace.




”Uitați, aici distanța dintre casa mea și bloc e de 4 metri și ceva”. Se precipită apoi spre celălalt colț al grădinii, ca să ne arate ce s-a creat și în acea parte a curții.

”Aici sunt magaziile mele. De la ele până la bloc sunt 3 metri”




Clara Aruștei s-a străduit mult să pună mâna pe documentele pe baza cărora autoritățile au dat verde unei asemenea construcții. Nu le-a obținut, la cerere, de la Primăria Capitalei, ci abia în instanță. Așa a reușit să vadă că se ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitatea demersului.

”Ca să scape de acordul meu, pentru că am zis că nu îl dau, au mărit curtea casei, în acte. Au intrat și în grădina mea și au considerat că e la ei”, susține fiica scriitorului.





”Le-au dat voie să construiască fără parcare”

”Nu au loc de parcare, deși e obligatoriu. Nu au făcut parcare interioară, iar în curte, pentru că e a statului, nu ai voie de parchezi. Așa e legea pentru toate casele care au fost naționalizate. Nici pe stradă nu au voie, pentru că e zonă protejată toată partea aceasta din bulevardul Dacia.

Și totuși, le-au dat voie să construiască atâtea etaje fără loc de parcare”, spune femeia. Clara Aruștei continuă să enumere neregulile pe care le-a observat.



Nici nu aveau voie să construiască ceva nou pe terenul statului. Teoretic, ai voie doar să consolidezi. Dar ei au demolat 99% din clădirea inițială și au luat-o de la zero aproape, deși dețin în proprietate privată doar amprenta la sol a fostei prăvălii


Clara Aruștei: ”Au inventat că fosta prăvălie avea parter și mezanin”

Ar fi semne de întrebare și cu privire la regimul de înălțime, susține fiica scriitorului Cezar Ivănescu.

Au declarat că prăvălia avea subsol, parter și mezanin, când de fapt, subsolul era doar parțial, iar mezaninul rezultase din împărțirea parterului. Și-au permis pentru că, pe vremuri, casele erau înalte, aveau trei metri. Așa că au împărțit parterul. Așa au ajuns să obțină aprobare pentru subsol, parter și încă trei etaje.

Clara Aruștei: ”Am doi ani de când, în afară de munca mea la editură, doar asta fac. Stau nopțile și studiez. Am aflat inclusiv că nu au un PUZ care să le dea derogare de la regimul de înălțime. E zonă protejată aici, inclusiv pe bulevardul Dacia, deci doar cu un PUZ aprobat de Consiliul General ar fi putut construi blocul, dar nu au acest PUZ”, spune femeia.





Blocul de lângă casa scriitorului, fotografiat zilele trecute din curtea casei, de Clara Aruștei

Bădulescu, Chira, Chioveanu

Proprietarii blocului se numesc Emil Chira și Virgil Chioveanu. Dar Clara Aruștei l-a surprins în fața blocului pe viceprimarul Aurelian Bădulescu.

”Pe domnul viceprimar l-am văzut de câteva ori, într-o mașină roșie, chiar aici, în fața casei mele. A venit să vadă construcția. Nu știu dacă în inspecție sau din alte motive”, spune ea.

Fiica scriitorului a făcut ulterior investigații și așa a aflat că cel care a semnat autorizația de construcție pentru acest bloc este chiar viceprimarul.

”Practic, în loc să semneze Gabriela Firea, a semnat Aurelian Bădulescu. Am aflat că primarul general îi dăduse delegare de pe 28 noiembrie pe 2 decembrie 2018. Și fix pe 29 noiembrie 2018 a semnat această autorizație cu numărul 638”, susține Clara Aruștei.

”Eu nu am o astfel de mașină” Contactat de Libertatea, Aurelian Bădulescu a negat orice legătură cu proprietarii blocului și a afirmat că pozele în care apare, la volanul mașinii, pe strada Silvestru, ar fi modificate în Photoshop.

– Domnule Bădulescu, ce relație aveți cu cei doi proprietari ai blocului de pe Strada Silvestru, numărul 50, Chira și Chioveanu? Ați fost văzut acolo, pe șantierul blocului.

– Îmi pare rău, cine v-a pus la dispoziție această informație este o informație falsă. Eu nu am cunoștință de această deplasare a mea la această locație. Nu îl cunosc pe domnul Chira Emil și nici pe domnul Chioveanu Virgil.

– Sunt poze. Ziceți că nu sunteți dumneavoastră în poze?

– Dacă îmi arătați acele poze, vă pot confirma dacă sunt eu sau nu. Când a văzut fotografiile, acesta a început să râdă.

”Partea din față, scalpul și, razant, expresia principală este a mea”, a recunoscut el Aurelian Bădulescu a revenit peste aproximativ 30 de minute cu noi declarații. Viceprimarul a recunoscut că este chipul său în poze.

– Sunteți sau nu dumneavoastră în poze?

– Am dat poza dvs. la ăștia care se ocupă de chestiunea asta cu photoshopul. Încă o dată, nu am legătura cu asta, ma supără maniera trivială în care falsificăm realitatea.

– Cine falsifică realitatea?

– Cine v-a pus la dispoziție pozele. Trebuie să înțelegeți că, în secunda doi, când va apărea această chestiune în presă, dacă nu ar fi fost această grosolănie și certitudinea că s-a intervenit și mi-a decupat exact cum s-a intervenit în poza respectivă, îmi rezerv dreptul de a începe o afacere judiciară împotriva dumneavoastră, pentru a identifica cine se ocupă în România cu chestii de genul ăsta, pentru că e exact cum ai planta niște poze într-un câmp infracțional. Mă rog, nu e cazul aicea, că aicea vorbim de chestiuni care nu au legătură.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *