Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Cod galben de ploi, vijelii și grindină până la noapte. Ce județe vor fi afectate



Cod galben de ploi, vijelii și grindină până la noapte. Ce județe vor fi afectate
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare meteo cod galben de ploi și vijelii, valabilă pentru mai multe zone din România.

Conform ANM, intervalul de valabilitate a atenționării meteo cod galben este pe 11 august, între orele 12.00 și 23.00, urmând a fi afectate cel puțin 15 județe din România.



În intervalul menționat, în vestul și sudul Transilvaniei, în sudul Banatului, în sud-vestul Moldovei, precum și în jumătatea de nord a Olteniei și a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.






Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. Meteorologii avertizează că vor fi afectate județele Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Sibiu, Brașov, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, precum și zone din Cluj și din Vrancea.






























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *