Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

RĂSTURNARE DE SITUAŢIE ÎN CAZUL LUI TAVY PUŞTIU. TÂNĂRA CARE L-A UCIS NU AR FI FOST SOŢIA LUI



Răsturnare de situație în cazul lui Tavy Puștiu, manelistul care și-a pierdut viața sâmbătă, într-un accident de tren lângă Ploiești. Se pare că tânara care conducea mașina izbită de garnitura de tren nu i-ar fi fost soție, ci doar iubită. Cel puțin asta susțin amicii celui care a trecut în neființă.



Mai mult, s-a zvonit și că cei doi divorțaseră, lucru infirmat, de asemenea, pe Facebook de prieteni comuni ai celor doi. ”Era prietenul meu. Nu-mi aduc aminte să fi fost căsătorit. Adică nu știu de unde s-a scos asta cu divorțul? Uitați-vă pe TikTok și pe fb, erau de nedespărțit, se iubeau, de unde certuri între ei, scandaluri”, a scris pe Facebook un amic al celui dispărut în tragicul accident feroviar de la Ploiești. ”Toți din familie știm, și apropiații, la fel! Se iubeau foarte mult, dar nu erau căsătoriți”, a completat o rudă a celui dispărut prematur.






În apărarea femeii care a produs accidentul, după ce nu s-a asigurat la trecerea căii ferate, a sărit o amică. ”Normal că acum se va da vina pe ea, întotdeauna trebuie să existe un vinovat. Dacă fata asta își va reveni, o să-i sară toți în cap. Nimeni nu o să se gândească prin ce va trece ea după ce va ieși din spital și va realiza că bărbatul ei este mort”, a scris aceasta.




Tavy Puștiu a murit sâmbătă, în accidentul de tren de la Ploiești
Manelistul Tavy Puștiu avea să moară sâmbătă, la scurt timp după ce mașina în care se afla, condusă de iubita lui, Monica, a fost lovită de tren, la Ploiești. Tânăra avea să ajungă la spital, în stare gravă, dar medicii au stabilizat-o.



























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *