Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Concurs inedit, de săpat morminte



Desi este mai degrabă o știre macabră decât una amuzantă, ținând cont de faptul că nu am mai auzit de așa concurs până acum, am postat-o. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu știu, in Ungaria, la Debrecen, in fiecare an se ține un concurs de săpat morminte.


La editia din acest an au participat 36 de concurenți impărțiți in 18 echipe de câte 2 competitori. Sarcina participanților a fost, să pregătească o groapă lungă de doi metri, adâncă de 1,6 metri și lată de 80 de centimetri cu ajutorul uneltelor puse la dispoziție de organizatori, și anume: o lopată, o greblă, un târnăcop și un topor.






Câștigătorii au săpat o groapă adâncă de 1.72 metri, premiul primit de aceștia, pe lângă diplomă și cupa, fiind in valoare de 50000 de forinți, echivalentul a 170 de dolari.

Cred că la concurs ar fi trebuit să participe și români pentru că noi suntem maeștrii la săpat groapa altuia.






























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *