Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Franța relaxează restricțiile impuse pentru combaterea COVID-19. Ce au voie oamenii să facă



Franţa a relaxat sâmbătă restricţiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus, pentru a le permite magazinelor de produse neesenţiale să se redeschidă, iar oamenii să poată ieşi din locuinţe timp de până la trei ore.

Această relaxare survine după aproape o lună de carantină strictă, care a făcut ca numărul de contaminări zilnice să scadă vineri până la 12.450, de la peste 60.000 de cazuri câte se înregistrau la începutul lui noiembrie în Franţa, transmite Agerpres.


Timp de mai multe săptămâni, întreprinzătorii francezi din domeniul comerţului au cerut ca toate magazinele să fie redeschise.

Francezii vor putea ieşi acum la o distanţă de până la 20 de km de locuinţe, pentru exerciţii fizice, timp de până la trei ore pe zi. Înainte de aceasta, ei puteau ieşi din casă doar pentru o oră şi numai pe o rază de maxim 1 km de domiciliu.

Restaurantele, barurile şi spaţiile de evenimente rămân deocamdată închise.





Ministrul francez al economiei Bruno Le Maire a anunţat sâmbătă prelungirea ajutoarelor de stat pentru industria ospitalităţii.

Până în prezent, Franța a înregistrat 2.196.119 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 51.914 de decese asociate acestuia, potrivit datelor actualizate în timp real de Worldometers.


























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *