Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Simona Gherghe și-a aniversat fiul. Mesaj emoționant!



Simona Gherghe și-a aniversat, ieri, fiul, pe Vlad Ioan, care a împlinit 2 ani.

Prezentatoare de la Antena 1, de la emisiunea „Mireasa” le-a arătat fanilor pe rețelele de socializare ce surpriză i-a pregătit micuțului. Vlad este al doilea copil al Simonei cu soțului său, Răzvan Săndulescu. Totodată, vedeta le-a arătat internauților și câteva imagini de colecție cu întreaga sa familie!


În casa prezentatoarei TV este mare sărbătoare, având în vedere că fiul ei, Vlad Ioan, a împlinitfrumoasa vârstă de doi anișori. Cum era de așteptat, fericiții părinți nu au ratat o asemenea ocazie specială, astfel că i-au pregătit băiețelului lor o zi de naștere perfectă!

Cea care a dat fericita veste a fost Simona Gherghe





Încă din prima parte a zilei, celebra prezentatoare tv a emisiunii „Mireasa” și-a emoționat admiratorii de pe rețelele sociale prin câteva fotografii de colecție cu ea și familia ei, dar și printr-un mesaj adresat fiului său, Vlad. Așa cum se poate vedea în imagini, sărbătoritul a fost îmbrăcat ca un adevărat prințișor, în cămașă albă și pantaloni deschiși la culoare. Ba mai mult, internauții au observat imediat că în spatele lui, în curtea casei, se află mai multe baloane, menite cu siguranță să-l distreze pe cel mic.




„La multi ani, Vladuc! Esti tot un suflet, minunea noastra de doi ani! ♥️♥️♥️”, i-a transmis Simona Gherghe fiului ei, Vlad Ioan, pe Instagram.

Recent, în familia Simonei Gherghe a existat un alt motiv de sărbătoare. Ea și partenerul ei de viață au împlinit 4 ani de căsătorie, mai exact, de când ea și Răzvan Săndulescu au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă. Vedeta nu a ratat ocazia și le-a arătat fanilor o imagine de colecție de la fericitul eveniment, de la cununie, fotografie apreciată de mii de internauți.






















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *