Bani de la stat pentru aproape 80.000 de români. Klaus Iohannis a semnat legea



Președintele României a semnat decretul pentru promulgarea legii privind acordarea de sprijin financiar pentru cei afectați de pandemia de coronavirus. Sunt vizați cei care activează în domeniul Horeca. Acest sector cu tot ce înglobează el a fost serios afectat de criza sanitară din 2020, care a închis afaceri, a sistat activități și a lăsat oameni fără loc de muncă. Horeca a fost vizată de fiecare dată, de restricțiile impuse de autorități în starea de urgență și în starea de alertă.


Ajutoare de la stat pentru Horeca

Este vorba despre un număr de aproximativ 74.000 de beneficiari din sectorul Horeca, ce vor primi ajutor de la stat.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii care stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de coronavirus.

Cine primește bani de la stat, după pandemie





Sunt vizați cei care au afaceri în turism, unități de cazare, restaurante, agenții de turism, ghizi de turism și organizatori de evenimente.

Potrivit actului normativ, activităţile sunt eligibile dacă sunt desfăşurate în baza unor licenţe de turism, certificate de clasificare, autorizaţii de funcţionare sau atestate de ghid de turism valabile.




Important de menționat este faptul că beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni sau 12 de luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale.



În țara noastră, lucrurile încep să revină la normal, după ce numărul cazurilor de infectare cu virusul au scăzut semnificativ, iar situația din spitale, mai ales în secțiile de Terapie Intensivă.

Autoritățile au ridicat deja o serie dintre restricțiile impuse inițial, s-au deschis restaurantele, sălile de spectacol, au început evenimentele private și se fac pregătiri pentru marile festivaluri din țară.




















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *