Kelemen Hunor: Procedura de revocare a Avocatului Poporului s-a închis și nu va fi reluată
Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a declarat miercuri că procedura privind o nouă revocare a Avocatului Poporului nu va mai fi reluată în coaliţia de guvernare, după ce CCR a dat o decizie prin care Renate Weber va reveni pe acest post.
„Nu am discutat, nici nu intenţionam să discutam despre acest subiect”, a declarat Kelemen Hunor, la Parlament, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare.
El a adăugat că procedura nu va mai fi reluată.
„Eu nu doresc nimic. În acest moment s-a dat decizia CCR, acceptăm. Ne place sau ne place, acceptăm toate deciziile instituţiilor statului. S-a închis, deci este o decizie a CCR. Ar trebui să fii un pic inconştient să deschizi din nou procedura. Nu propunem noi aşa ceva”, a precizat liderul UDMR, potrivit Agerpres.
Curtea Constituţională a României a stabilit că este neconstituţională revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, urmând ca aceasta să îşi reia poziţia după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.