Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Gabriel Cotabiță, de urgență la spital. Artistul nu se mai putea ține pe picioare



Gabriel Cotabiță este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi din țară. Celebrul cântăreț a trecut prin multe greutăți de-a lungul vieții și se pare că șirul acestora nu se termină. A ajuns din nou pe mâna medicilor, după ce nu s-ar mai fi putut ține pe picioare.

Gabriel Cotabiță, din nou pe mâna medicilor


Gabriel Cotabiță trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Marele artist a ajuns din nou la spital, după ce nu s-ar fi simțit deloc bine. Conform celor de la Cancan, Cotabiță nu se mai putea ține pe picioare, motiv pentru care a fost nevoit să apeleze la ajutor medicilor.

Sursele Cancan au declarat că artistul se pregătea zilele trecute pentru un proiect muzical, când a realizat că nu se simte deloc bine. Astfel, a anulat orice planuri avea în ziua respectivă și a decis să meargă la medic.





De atunci, artistul este internat în spital, unde beneficiază de cele mai bune tratamente și se află sub strica supraveghere a medicilor. Acesta nu a mai fost deloc activ pe rețelele de socializare, ceea ce i-a speriat pe cei apropiați, dar se pare că acum se simte mai bine și mâine va fi externat. Nu se știe exact ce diagnostic i-au pus medicii, dar probabil va veni cu amănunte când se va simți mai bine.

Gabriel Cotabiță a suferit un infarct

Nu este prima dată când artistul are probleme de sănătate. În urmă cu câțiva ani a suferit un infarct, din cauza căruia a stat mai mult timp în comă. Nimeni nu se aștepta și medicii nu îi dădeau prea multe șanse, dar artistul a luptat și a ajuns să se recupereze complet.

La începutul anului a mai trecut printr-o situație dificilă, când a suferit de boala nemiloasă a momentului. Din fericire, nu a avut o formă grea și s-a vindecat repede, fără a avea nevoie de tratamente grele, deși avea mai multe complicații și făcea parte din categoria de risc.

























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *