Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Un medic de 32 de ani de la Spitalul Universitar de Urgență București și-a pus capăt zilelor



Un tânăr medic de la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Bucuresti și-a pus capăt zilelor. Tragedia a avut loc joi, 28 octombrie, iar colegii săi de la SUUB sunt în stare de șoc.

Tânărul medic de doar 32 de ani era specializat în medicina de Urgență și lucra la Spitalul universitar din Capitală de 6 ani.


El a absolvit în 2014 Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Medicul urma un tratament antidepresiv

Medicul Roman Moza și-a injectat singur o substanță în locuința sa, un anestezic care se găsește doar în spitale sau în farmaciile cu circuit închis.

Potrivit cunoscuților, doctorul urma un tratament antidepresiv, însă recent l-ar fi întrerupt. Nimeni nu știe care a fost motivul real pentru care tânărul cadru medical și-a pus capăt zilelor.





Mesaje emoționante ale colegilor pe Facebook

Vestea a picat ca un trăsnet pentru colegii tânărului ce profesa la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar din București.

„Dumnezeu să te odihnească în pace Dr. Roman Moza. Ne-ai lăsat muți astăzi.

Ne-ai lăsat un gol în suflet. Ai fost un om și un doctor minunat, nu refuzai niciodată pe nimeni, care care apela la tine. Nu te vom uita niciodată. După o gardă grea, așa veste ne-a terminat și mai rău pe toți!”, a scris o colegă pe Facebook.




„E cel mai mare adevăr! Toți l-am iubit, majoritatea la el alergam, și obosit de era, da zicea, și nu ridica odată tonul și ochi blajini, de respect și de rușine spre ochii lui nu ridicai, în acordul primit de la el. Și da niciodată nu i-am spus că îi iubim sufletul! Să ne ierte! De-ar fi știut ce dureri lasă, poate n-ar fi îngăduit! Dumnezeu să îi elibereze sufletul spre o lume spre care a ales să o vadă mai bună!”, spune o altă colegă

Medicul își asumase drept motto pe Facebook un mesaj emoționant: „Prea ciudat ca să trăiești, prea rar ca să mori” (vezi foto mai jos)






















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *