Informare meteo de ninsori și viscol. Zonele din țară unde se va depune un strat generos de zăpadă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare. Informarea intră în vigoare, sâmbătă, 8 ianuarie, la orele 04.00 și este valabilă până duminică, 16 ianuarie, în jurul orelor 12.00.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Potrivit specialiștilor ANM, în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent. Cantitățile de apă vor fi în general de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.
Meteorologii au anunțat că în restul teritoriului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în special în dimineața zilei de sâmbătă, 08 ianuarie, cu precădere în dealurile sudice.
Prognoza specială pentru Municipiul București
Specialiștii ANM au emis prognoza specială pentru Capitală, până duminică, 16 ianuarie, la orele 12.00.Vremea va fi închisă și temporar se vor semnala precipitații slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare.
„Lapovița și ninsoarea își vor face apariția în dimineața zilei de 08 ianuarie, iar ploaia în restul intervalului. Prognoza mai arată că vântul va sufla moderat.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, temperatura minimă va fi de 0…1 grad, în timp ce sâmbătă și sâmbătă spre duminică, temperatura aerului nu se va modifica semnificativ și va avea valori de 2…4 grade.
Rămâne de văzut ce vor anunța meteorologii pentru săptămâna următoare. Cu siguranța iarna este abia la început și ne așteaptă noi episoade de ninsoare și temperaturi cu minus.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.