Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Tragedie în lumea filmului! O actriță de mare renume a fost găsită decedată




În ultima vreme au plecat dintre noi o mulțime de oameni importanți, tineri, cu toată viața înainte. Aflăm acum trista veste că o actriță de mare renume a fost găsită moartă, după ce nu mai fusese văzută de câteva zile. Toți cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc.

A murit Lindsey Erin Pearlman

Lumea filmului este în stare de șoc, de când s-a aflat că marea actriță Lindsey Erin Pearlman a plecat din această lume. Vedeta nu mai fusese văzută de mult timp și nu se mai știa nimic despre ea, iar toată familia se îngrijorase și a apelat la ajutorul poliției pentru a o găsi.


Autorităţile îi publicaseră fotografiile, în speranţa că o vor găsi și toate rudele se mobilizaseră pe rețelele de socializare și în împrejurimi. Nici măcar soțul vedetei nu știa nimic despre ea, iar el a fost cel care a făcut publică vestea tristă.

„Poliția a găsit-o pe Lindsey. Ea a plecat dintre noi. Sunt distrus”, a scris, pe Instagram, Vance Smith, soțul vedetei.

Telefonul ei funcționase ultima dată duminică, iar de atunci nu a mai dat niciun semn. Trupul neînsuflețit al vedetei a fost descoperit vineri, într-un cartier rezidențial din Los Angeles. Acesta a fost găsit la câțiva kilometri de locul în care fusese văzută ultima dată.





Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a morții, dar și a dispariției. Nu se ia în calcul posibilitatea sinuciderii, ci mai degrabă a unei crime premeditate.

Actrița devenise cunoscută pentru că a jucat în serialul General Hospital şi American Housewife. A avut o carieră complexă, pentru că a lucrat atât în publicitate, ci și ca model, fiind o femeie extrem de frumoasă.

De-a lungul carierei, a adunat o avere de 3-4 milioane de dolari. Făcea parte dintr-o familie înstărită, care mereu a susținut-o când a venit vorba despre planurile sale. Era iubitoare de animale şi activistă pentru drepturile omului.

























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *