Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Discuția dintre Joe Biden și Xi Jinping s-a încheiat. Președintele chinez: Un război nu este în interesul nimănui




Joe Biden îl îndemne pe Xi Jinping să se distanţeze de preşedintele rus Vladimir Putin.

Convorbirea video securizată a președintelui american Joe Biden cu președintele chinez Xi Jinping s-a încheiat după aproximativ două ore, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

Discuția dintre Joe Biden și Xi Jinping


China şi SUA au responsabilitatea de a ajuta la pacea mondială, i-a spus vineri prin videoconferinţă preşedintele chinez Xi Jinping omologului său american Joe Biden, conform media oficiale chineze, preluate de Reuters şi AFP.

”Un război nu este în interesul nimănui. Pacea şi securitatea sunt bunuri pe care comunitatea internaţională trebuie să le preţuiască.

Criza din Ucraina nu este ceva ce am vrut să vedem venind”, i-a spus vineri preşedintele chinez Xi Jinping omologului său american Joe Biden.





De asemenea, Xi Jinping consideră că relațiile între state nu pot avansa până în etapa unei confruntări, iar conflictele şi antagonismele nu sunt în interesul nimănui.

Xi Jinping a mai spus că SUA şi China, în calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi de primele puteri economice mondiale, trebuie să-şi călăuzească relaţiile bilaterale pe drumul cel bun, dar şi “să îşi asume responsabilităţile internaţionale şi să depună eforturi pentru pace şi linişte în lume”.




În cadrul discuţiei, preşedintele american urma să îi ceară omologului său chinez să se distanţeze de preşedintele rus Vladimir Putin, ale cărui trupe au invadat Ucraina la 24 februarie.

În plus, în urmă cu câteva zile, Statele Unite au avertizat China că suporta consecințe în cazul în care sprijină invazia rusească în Ucraina.

Replica de la Beijing, transmisă prin purtătorul de cuvânt al MAE chinez, a fost destul de acidă, pe un ton oarecum neobișnuit pentru China: Statele Unite „ar trebui ia măsuri concrete pentru a rezolva problema din Ucraina, mai degrabă decât să alimenteze conflictul şi să îl transfere către alţii”.
China s-a ferit până acum să condamne invazia rusă şi a aruncat responsabilitatea pentru conflict pe seama NATO.



Extinderea și, prin urmare, redeschiderea procedurii de nominalizare pentru Premiul Nobel pentru Pace până la 31 martie 2022, pentru a permite nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace pentru președintele Zelenski și poporul Ucrainei.

Deși suntem conștienți că aceasta este o abatere de la procedură, credem că este justificată de situația actuală, fără precedent. Este datoria noastră democratică să luptăm în fața autoritarismului și să sprijinim un popor care luptă pentru democrație și dreptul său la autoguvernare”, se precizează în scrisoare.




















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *