Elena Udrea rămâne în arest. Judecătorii din Bulgaria i-au respins apelul
Tensiune maxima pentru Elena Udrea. Judecatorii bulgari trebuie să decidă dacă aceasta va rămâne în arest sau va fi eliberată. Între timp, procesul de extrădare în România a fost amânat.
Elena Udrea se află în prezent în arest în Bulgaria, iar judecătorii trebuie să decidă dacă va fi eliberată sau nu până când se va da verdictul în procesul privind extrădarea sa în România. Udrea a solicitat prin intermediul avocatului o măsură preventivă mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliu.
Între timp, sentinţa în procesul de extrădare a Elenei Udrea, care a primit în România o condamnare de 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, a fost amânată pentru 19 aprilie.
„Nu doresc să fiu predată autorităților române!”, i-a spus Elena Udrea judecătorului bulgar miercuri în sala de judecată.
Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea a fost reţinută joia trecută în apropierea punctului de frontieră Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia, în urma unei solicitări urgente a Poliţiei Române de a opri un vehicul care intrase în Bulgaria. La cererea autorităţilor române, Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore.
Poliţia bulgară a fost informată că Elena Udrea a fost găsită vinovată de comiterea unor infracţiuni în timpul mandatului său de ministru, între 2009 şi 2012, obţinând mită de peste 12 milioane de lei româneşti şi 1,1 milioane de euro de la mai multe companii.
Curtea Supremă de la Bucureşti a găsit-o pe Elena Udrea vinovată de organizarea ilegală a unei gale de box pe cheltuiala statului pentru a-şi îmbunătăţi imaginea înaintea alegerilor parlamentare din 2012, confirmând propria decizie din 2018, care a fost ulterior anulată de Curtea Constituţională din cauza unei nereguli.
Cu toate acestea, Udrea nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru pronunţarea hotărârii, alegând să plece din ţară cu maşina prin vama Giurgiu spre Bulgaria. Potrivit Poliţiei de Frontieră, plecarea Elenei Udrea a fost legală, întrucât la momentul ieşirii din ţară nu existau pe numele ei restricţii de circulaţie şi Instanţa Supremă nu anunţase sentinţa.
Este a doua oară când Udrea pleacă din ţară înainte să primească o condamnare. În 2018, Udrea a fugit în Costa Rica. A fost găsită de Interpol şi extrădată în România un an mai târziu. La întoarcere, fostul ministru nu a fost încarcerat, dar a fost obligată să plătească 8,1 milioane de lei (3,27 milioane de dolari) drept despăgubiri către trezorerie.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.