Inflație de două cifre în România, pentru prima dată în ultimii 18 ani. Rata inflației a ajuns la 10,2% în luna Martie
Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%, în timp ce rata anuală a inflaţiei, în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021, este 10,2%, faţă de 8,53% în februarie, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit ultimului raport INS, inflația a ajuns la 10,2%, cu aproape 2 puncte procentuale peste valoarea de luna trecută.
Față de decembrie 2021, creșterea este de 4,0%.
Tot mai multe scumpiri
Comparativ cu luna februarie 2022, în martie preţurile de consum au crescut cu 1,9%. Alimentele s-au scumpit de la o lună la alta cu 2,5%, mărfurile cu 1,8%, iar serviciile cu 0,67%.
Cele mai mari creşteri de preţ faţă de perioada similară din 2021 au fost înregistrate la gaze (46%), combustibili (34%), energie termică (21%), servicii de apă, canal, salubritate (14%), iar dintre alimente, scumpiri majore au fost la cartofi (36%), ulei (32%), mălai (24%), făină (21%), pâine (16), citrice, zahăr (13%), peşte (12%). În schimb, energia electrică s-a ieftinit cu 8% faţă de martie 2021.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 este 101,95%.
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,6%.
Rata medie a prețurilor de consum este de 6,5%
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) determinată pe baza IAPC este 6,5%, conform unui comunicat INS.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la mărfurile alimentare, cu 11,2% față de martie 2021. Mărrfurile nealimentare s-au majorat cu 10,86%, iar serviciile au cresut cu 2,66%.
Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 36,5%, şi uleiul comestibil, cu 32,33%, în martie 2022 faţă de martie 2021.
Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit combustibilii, cu 34,16%, în martie 2022 faţă de martie 2021.
La capitolul servicii, cel mai mult s-au scumpit apa, canalul şi salubritatea cu 14,68%, în martie 2022 faţă de martie 2021.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.