Lacrimi și țipete la înmormântarea Iulianei și a celor doi copii! Tulburător ce s-a întâmplat la cimitir. Primele fotografii: „Este o imagine tragică”
Familia și apropiații Iulianei au venit să o conducă pe tânără și pe copiii ei pe ultimul drum.
Familia și apropiații Iulianei au vărsat lacrimi amare la căpătâiul sicriului în care au fost depuse trupurile neînsuflețite ale celor doi copii și al mamei lor. Din nefericire, femeia de 32 de ani și cei doi micuți nu pot avea parte de o înmormântare așa cum se cuvine.
Gestul necugetat al acesteia i-a făcut pe preoți să țină o slujbă în afara bisericii, chiar în curtea cimitirului.
„Suspinele se aud peste slujbă, este o imagine răvășitoare și tragică”
Familia și apropiații Iulianei au vărsat lacrimi amare lângă sicriul Iulianei și al copiilor ei.
Zeci de persoane au venit să își rămas-bun de la tânără și de la micuți, și să-i conducă pe ultimul drum. Din nefericire, însă, cei trei nu au avut parte de o slujbă așa cum se cuvine.
Preoții au decis să oficieze totul în afara bisericii, în curtea cimitirului, din cauza gestului necugetat la care tânăra a recurs: „Curtea cimitirului este plină ochi și oamenii nu contenesc să se adune aici, pentru a-și lua rămas-bun de la Iulia și cei doi micuți ai săi.
Slujba tocmai a început, ei nu au fost duși în biserică. Slujba se oficiază în afară, în curtea cimitirului, iar suspinele se aud peste slujbă, este o imagine răvășitoare și tragică.”, a declarat jurnalistul Andrei Brânaș, în emisiunea Mirelei Vaida.
Motivul pentru care cei doi copii nu vor fi înmormântați creștinește
Chiar dacă Iuliana a fost cea care a luat decizia de a-și pune capăt zilelor, împreună cu micuții ei, se pare că preoții nu au fost de acord să le oficieze o slujbă separată copiilor, în biserică.
Adevăratul motiv ar avea legătură cu faptul că trupurile neînsuflețite ale fetiței și băiețelului au fost depuse în același sicriu cu cel al mamei lor: „Sigur că este nedrept față de copii să fie condamnați la aceeași soartă ca mama.(…)
Sunt convins că prin înțelepciunea sfinților părinți, care sunt acolo, vor face o slujbă specială, pentru copii. Slujba înmormântării copiilor este diferită față de slujba înmormântării unui mirean, care este creștin și pleacă la Domnul că așa a fost scris să fie.
În cazul de față este total diferit, pentru că noi vorbim de o sinucigașă, care prin egoismul, dacă pot să spun așa, de a se răzbuna, nu știu ce motive ar fi avut sau ce durere profundă a putut avea, încât și-a luat cu ea și copiii și le-a luat viața.”, a mărturisit un preot, în cadrul emisiunii amintite.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.