Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primele luni din 2022




România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, cu un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată marţi de Eurostat.

În aceeași perioadă, Produsul Intern Brut al UE a înregistrat o creştere de 0,4%.

În zona euro, PIB-ul a înregistrat o creştere de 0,3% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent. În aceeaşi perioadă, Produsul Intern Brut al SUA a scăzut cu 0,4%.


Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,2% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz România, cu un avans de 6,5%, se numără printre statele cu cea mai puternică creştere economică, alături de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) şi Danemarca (6,8%), scrie Agerpres.

În cazul României, datele Eurostat coincid cu cele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică, conform cărora economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior.





























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *