Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, ucis împreună cu soția sa în bombardamentul rușilor din Nikolaev




Unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, Alexei Vadaturski, fondatorul celei mai mari companii agricole din țara sa, a murit împreună cu soția în casa lor din Nikolaev. Magnatul a refuzat să își părăsească țara sau orașul natal după invazia rușilor.

Alexei Vadaturski, în vârstă de 74 de ani, și soția sa Raisa au murit după ce o rachetă rusească le-a lovit casa în atacul de noaptea trecută din Nikolaev, relatează BBC.


Vadaturski deținea gigantul agricol Nibulon, grup de companii implicat în exporturile de cereale. El primise premiul „Eroul Ucrainei”.

Informația morții a fost confirmată și de compania pe care Vadaturki o conducea:

„Ca un adevărat erou și patriot al Ucrainei, Alexei Vadaturski a rămas tot timpul în Nikolaev și a ajutat orașul în timpul războiului. El a crezut mereu în Ucraina și și-a îndreptat toate eforturile către dezvoltarea și prosperitatea ei”, a transmis colectivul de angajați ai companiei Nibulon.

Vadaturski, mort împreună cu soția într-unul dintre cele mai puternice atacuri ale Rusiei la Nikolaev




Primarul orașului Nikolaev, Aleksandr Senkevich, a transmis că a fost probabil cel mai puternic bombardament rusesc al orașului de până acum.

Au fost pagube și victime în mai multe zone rezidențiale- la un hotel, un complex sportiv, două școli și o benzinărie, precum și locuințe obișnuite.

Nikolaev se află pe ruta principală către Odesa, principalul port al Ucrainei, și a fost lovit în mod repetat.

„Sunt șocat și nu-mi vine să cred că Aleksei Vadatursky și soția lui au murit în această noapte în timpul atacului barbar rus asupra Nikolaev. Născut în 1947, este cunoscut drept unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din lume. Fondatorul companiei Nibulon, cea mai mare companie agricolă din Ucraina.



Și-a construit propria flotă cu o mulțime de nave și a fost unul dintre cei mai mari investitori din Ucraina. Om muncitor si respectat în țară. A refuzat să părăsească Ucraina și a rămas în propria sa casă din Nikolaev” a scris pe Facebook un partener de afaceri al lui Vadaturski.

adaturski, avere de aproape jumătate de miliard de euro

În topul Forbes 2020 al celor mai bogați oameni de afaceri din Ucraina, Vadaturski, se afla pe locul 15, cu o avere de peste 450 milioane dolari.




După izbucnirea războiului, Vadaturski putea să-și securizeze viața și averea, dată fiind vârsta sa înaintată. El putea părăsi oricând Ucraina, limita de vârstă din legea marțială fiind de 60 de ani.

















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *