A murit mama lui Marcel Ciolacu. Liderul PSD trece prin momente grele. „E o luptătoare şi nu sunt pregătit să fiu orfan”
Marcel Ciolacu trece prin momente cumplite. Mama liderului PSD a murit la 84 de ani, la Spitalul Județean din Buzău.
Mama lui Marcel Ciolacu a murit marți, pe patul de spital. Era internată la Spitalul Județean din Buzău de patru zile, fiind diagnosticată cu cancer.
Liderul social-democraților a primit vestea cumplită în timp ce se afla la reuniunea PSD organizată în fiecare vară la Constanța. A plecat imediat de la locul de întâlnire și s-a dus la București, urmând să plece ulterios la Buzău. Familia lui Ciolacu nu a făcut încă anunțul decesului.
Marcel Ciolacu era foarte atașat de mama lui, iar ultima fotografie în care apare alături de ea a fost făcută în perioada Paștelui. Politicianul a spus, recent, într-o emisiune tv, cu ce probleme de sănătate se confrunta mama lui. „Mama mea suferă de mai mulți ani de cancer. Își duce boala cu demnitate, așa cum a făcut și tatăl meu”, a spunea el în urmă cu puțin timp.
În 2021, Ciolacu spunea că marele lui regret este că nu poate sta mai mult timp cu mama lui. „Aveţi remuşcări că nu puteţi fi mai aproape de mama dumneavoastră care est bolnavă?”, l-a întrebat Denise Rifai pe Marcel Ciolacu, în emisiunea de la Kanal D.
„Am remuşcarea că nu petrec mai mult timp cu dânsa. Dar întotdeauna când mă duc la Buzău – nu cred că se supără soţia sau altcineva – în primul rând mă opresc la mama. Stau cu dânsa şi în cele două trei zile, mai ales la sfârşit de săptămână, încerc să trec măcar o dată pe la dânsa, să vorbesc, să-mi povestească de vecini. E o luptătoare şi eu nu sunt pregătit să fiu orfan şi nu am ce să-i fac, va trebui să lupte în continuare să mai trăiască şi să ne mai vegheze pe fiecare dintre noi”, spunea Marcel Ciolacu în 2021.
Marcel Ciolacu și-a pierdut și tatăl din cauza cancerului
Marcel Ciolacu și-a pierdut și tatăl în urmă cu șapte ani, fost pilot militar care a fost diagnosticat tot cu cancer. S-a luptat cu boala cruntă timp de zece ani, iar șeful PSD a dezvăluit că tatăl lui i-a marcat viața și că nu are decât amintiri frumoase cu el.
”Tatal meu a murit de cancer, însă a reușit cu ajutorul echipei de la Fundeni să ducă acest cancer mai bine de 10 ani. Este acolo o echipă de profesionişti şi acelaşi tratament îl ai şi-n străinătate, şi în România. Sunt aceleaşi protocoale. Noi toti ne-am tratat în România. Si mama mea are ghinion sa aiba cancer si se trateaza tot in Romania. O duce cu demnitate. Este o boală ca orice altă boală, iar mama are un tonus foarte bun”, spunea șeful PSD în urmă cu câțiva ani.
Întrebat, într-o emisiune tv, despre sfatul cel mai important primit de la tatăl său, politicianul a spus că a fost învățat să fie modest. „De la tatăl meu o am, de la familia mea. Sunt niște oameni maturi, cu bun simț, politicoși. Erau tot timpul atent la toți cei din jur, se implica în problemele celor din jur. Mai făcea și glume oltenești care mai deranjau, dar întotdeauna aveau un adevăr la bază”.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
În urmă cu câteva zile pe reţelele de socializare a devenit viral mesajul unui tânăr. Acesta povesteşte pe Facebook faptul că a asistat la o situaţie neplăcută într-o farmacie. Iată despre ce este vorba.
O femeie a mers la farmacie să îşi cumpere o reţetă cu medicamente. Printre cei care aşteptau la coadă se numără şi tânărul Robert. Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook faptul că bătrăna a reuşit să îl emoţioneze, dar în acelaşi timp a şi fost deranjat de situaţia la care a asistat.
Mai exact, femeia nu a reuşit să îşi cumpere integral reţeta şi asta pentru că şi-a oprit din banii pe care îi avea în portofel nici mai mult, nici mai puţin de 20 de lei până la următoarea pensie. Tânărul s-a oferit să o ajute, însă bătrănă i-a oferit un răspuns care pe acesta a reuşit să îl şocheze. Femeia i-a explicat faptul că trebuie să se obişnuiască cu situaţia pentru că la iarnă, având în vedere scumpirile, va fi nevoită să aleagă între tratament şi plata facturilor.
„Mai devreme, în farmacie, doamna din imagine a venit cu o listă sau o rețetă cu medicamente. Farmacista a citit-o și a început să îi pună cutiile pe tejghea. I-a făcut calculul, costau 180 și ceva de lei. Doamna și-a scos toți banii din borsetă, i-a numărat și a zis: “nu, n-am bani pentru toate. Renunț la astea (2 cutii), ca să-mi rămână și mie 20 de lei până iau pensia.”
Din ce știu eu, pensiile se încasează în data de 14 a fiecărei luni. Azi suntem în 9. Cei 20 de lei, împărțiți la 5 zile, înseamnă… 4 lei pe zi! Cu 4 lei pe zi va trebuie să trăiască un om în infecția asta de stat, asta în condițiile în care nu și-a mai cumpărat toate pastilele de care avea nevoie.
M-am tot gândit dacă să mă ofer s-o ajut, nu de alta, dar pentru unii oameni este umilitor să ajungă în situația asta. Am întrebat-o, până la urmă, dar într-un mod în care să nu se simtă aiurea. Adică i-am spus că lucrez peste stradă de farmacie, deci dacă are nevoie de 50-100 de lei, ne putem întâlni lunea viitoare ca să mi-i returneze.
N-a vrut! Mi-a zis că oricum, la iarnă, va trebui să aleagă între a-și lua tratamentul și a-și plăti utilitățile, că iarna trecută abia s-a descurcat, iar iarna asta se anunță scumpiri și mai mari la gaze și energie electrică (mulțumim, USR, pentru liberalizarea pieței de energie)
Pentru umilințele la care sunt supuși bătrânii și nu numai, cineva, cumva, va trebui să plătească, la un moment dat. Principiul acțiunilor reciproce nu iartă!”, a scris un internaut pe reţelele de socializare.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.