Liviu Vârciu a rămas perplex când a văzut factura la gaz. Cântărețul a început să facă economii
Vin vremuri din ce în ce mai grele pentru români, inclusiv pentru vedetele de pe TV. Liviu Vârciu de exemplu, a rămas perplex când a văzut factura la gaze.
Liviu Vârciu a primit o factură la gaze în valoare de 5.500 de lei, motiv pentru care a stabilit să strângă cureaua, îndemn pe care și Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, l-a transmis cetățenilor europeni.
„Mi-am pus panouri fotovoltaice pe casă, o să vedeți la final cât îmi venea curentul și cât îmi vine acum, mi-au venit gazele 55 de milioane. Păi să mă…”, a declarat Liviu Vârciu, potrivit SpyNews.
În prezent, Liviu Vârciu face economii și pentru a lansa un nou film.
„Cu filmul, momentan, lucrez la buget, pentru că trebuie să strâng bani, vreau să fac o nebunie de film, să fac ce nu a fost făcut până acum. Toate merg bine!”, a mărturisit Liviu Vârciu, pentru Antena Stars.
Persoane publice din România precum Cosmin Seleși, Anca Dinicu, Paula Chirilă sau Dorian Popa au jucat în primul film al lui Liviu Vârciu. Costurile de producție ale cântărețului de manele și muzică lăutărească s-au ridicat la câteva sute de mii de euro.
Avertisment apocaliptic de la Ursula von der Leyen, pentru toţi cetăţenii Europei
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat la începutul lunii asupra unei escaladări a crizei energetice din cauza disputei cu Moscova, pe fondul sancţiunilor adoptate din cauza invaziei ruse din Ucraina.
„Întrucât Rusia a suspendat deja parţial sau integral aprovizionarea cu gaz către 12 state membre UE, trebuie să ne pregătim cu toţii pentru situaţia cea mai rea”, a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu pentru ziarul spaniol El Mundo.
Ursula von der Leyen a cerut cetățenilor europeni să strângă cureaua în privința consumului de energie, din moment ce Bruxellesul a stabilit să joace anti-Rusia. Oficialul Comisiei Europene a oferit propriul exemplu. Politicianul german a jurat că nu mai folosește gaz.
„Acasă folosim o pompă de căldură geotermală, instalată de părinții mei în urmă cu aproximativ 30 de ani”, a declarat președinta Comisiei Europene.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
În urmă cu câteva zile pe reţelele de socializare a devenit viral mesajul unui tânăr. Acesta povesteşte pe Facebook faptul că a asistat la o situaţie neplăcută într-o farmacie. Iată despre ce este vorba.
O femeie a mers la farmacie să îşi cumpere o reţetă cu medicamente. Printre cei care aşteptau la coadă se numără şi tânărul Robert. Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook faptul că bătrăna a reuşit să îl emoţioneze, dar în acelaşi timp a şi fost deranjat de situaţia la care a asistat.
Mai exact, femeia nu a reuşit să îşi cumpere integral reţeta şi asta pentru că şi-a oprit din banii pe care îi avea în portofel nici mai mult, nici mai puţin de 20 de lei până la următoarea pensie. Tânărul s-a oferit să o ajute, însă bătrănă i-a oferit un răspuns care pe acesta a reuşit să îl şocheze. Femeia i-a explicat faptul că trebuie să se obişnuiască cu situaţia pentru că la iarnă, având în vedere scumpirile, va fi nevoită să aleagă între tratament şi plata facturilor.
„Mai devreme, în farmacie, doamna din imagine a venit cu o listă sau o rețetă cu medicamente. Farmacista a citit-o și a început să îi pună cutiile pe tejghea. I-a făcut calculul, costau 180 și ceva de lei. Doamna și-a scos toți banii din borsetă, i-a numărat și a zis: “nu, n-am bani pentru toate. Renunț la astea (2 cutii), ca să-mi rămână și mie 20 de lei până iau pensia.”
Din ce știu eu, pensiile se încasează în data de 14 a fiecărei luni. Azi suntem în 9. Cei 20 de lei, împărțiți la 5 zile, înseamnă… 4 lei pe zi! Cu 4 lei pe zi va trebuie să trăiască un om în infecția asta de stat, asta în condițiile în care nu și-a mai cumpărat toate pastilele de care avea nevoie.
M-am tot gândit dacă să mă ofer s-o ajut, nu de alta, dar pentru unii oameni este umilitor să ajungă în situația asta. Am întrebat-o, până la urmă, dar într-un mod în care să nu se simtă aiurea. Adică i-am spus că lucrez peste stradă de farmacie, deci dacă are nevoie de 50-100 de lei, ne putem întâlni lunea viitoare ca să mi-i returneze.
N-a vrut! Mi-a zis că oricum, la iarnă, va trebui să aleagă între a-și lua tratamentul și a-și plăti utilitățile, că iarna trecută abia s-a descurcat, iar iarna asta se anunță scumpiri și mai mari la gaze și energie electrică (mulțumim, USR, pentru liberalizarea pieței de energie)
Pentru umilințele la care sunt supuși bătrânii și nu numai, cineva, cumva, va trebui să plătească, la un moment dat. Principiul acțiunilor reciproce nu iartă!”, a scris un internaut pe reţelele de socializare.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.