O româncă din Italia trece prin momente cumplite. Femeia este la un pas să fie evacuată din casă împreună cu cei doi copii
Situație dramatică pentru o româncă din Italia. Eugenia este la un pas de a ajunge în stradă împreună cu cei doi copii minori. Aceasta mărturisește că nu mai poate plăti cei 350 de euro pe lună pentru un spațiu insalubru în care trăiește.
Jurnaliștii locali au făcut publică povestea Eugeniei, o româncă din Italia care de mai bine de 15 ani este stabilită într-o casă din cartierul Alessandrino, Roma, în condiții mai mult decât mizere.
Românca nu a reușit să găsească o cale de mijloc, aceasta fiind foarte complicată atunci când ești singur cu doi copii.
Nici nu arată ca o casă
Conform jurnaliștilor de la Roma Today, în doar câțiva metri pătrați ai unei clădiri vechi se află apartamente de închiriat, acolo unde Eugenia plătește 350 de euro pe lună de mai bine de 15 ani.
Așa zisul apartament nici măcar nu arată ca o casă, pereții fiind mizerabili și plini de mucegai.
„Înainte era 450, dar având în vedere munca pe care trebuie să o fac de două ori pe an pentru mucegai, proprietarul a redus-o”, a explicat românca în vârstă de 43 de ani, care este stabilită în Roma de mai bine de 20 de ani.
Joi, 27 octombrie 2022, românca în vârstă de 43 de ani aștepta la orele dimineții sosirea executorului judecătoresc pentru evacuare. Eugenia locuiește împreună cu cei doi copii ai săi: Edoardo în vârstă de 15 ani, Francesca în vârstă de 9.
Din cauza pandemiei, familiei i-a fost tot mai greu.
Românca susține că pandemia i-a afectat foarte tare
„Întotdeauna am plătit, dar în ultimii doi ani mi-a fost greu. Soțul meu nu este aici, am fost fără muncă, pe vremea pandemiei. Acum am reușit să găsesc un loc de muncă, dar câștig 700 de euro pe lună. Mă descurc și o fac doar pentru copiii mei”, a mărturisit Eugenia.
Alături de mica familie de români sunt activiștii „Assemblea di autodifesa degli sfratti di Roma”, o asociație care oferă sprijin legal pentru persoanele care ajung în această situație.
„Am aplicat pentru o casă de consiliu dar nu am primit răspuns. Până acum singurul lucru care mi-au fost oferit de asistenții sociali ai Primăriei este bonusul de chirie, dar nu găsesc un proprietar suficient de încredere. Și rămân aici, fără să știu ce se va întâmpla”, a mai spus românca în vârstă de 43 de ani.
Conform sindicatului Asia Usb, în următoarele săptămâni sunt programate mii de intervenții. Mii de familii evacuate cu povești foarte asemănătoare cu cea a Ginei și a copiilor ei. În timp ce bunăstarea locativă necesară pentru capitală pare să lipsească.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.