În ce relații este Geta Sterp cu familia soțului ei, Sebastian Crăciunescu. Bruneta locuiește cu socrii sub același acoperiș
Fiica cea mica a mamei Geta are si ea acum viata ei de familie chiar daca nu locuieste doar cu sotul ei ci si cu socrii.
Getuta Sterp a plecat de acasă de la mama Geta, însă că să nu se simță singura, toți membrii familiei hotărăsc că atunci când pot să se strângă la ea și să stea că pe vremuri ceea ce s-a și întâmplat deoarece în urma cu câteva zile, a apărut pe rețelele de socializare cel mai frumos tablou cu familia Sterp.
Toți copiii mamei Geta erau la ea în casa, iar surpriza a venit chiar din partea femeii care a pupat-o și îmbrățișat-o pe viitoarea ei nora, iubita lui Culita Sterp.
Cum se intelege Geta Sterp cu socrii
De mai multe ori, mama Geta a subliniat faptul că își dorește nespus și un nepot de la Getuta, iar fiica ei vine foarte des acasă pentru că locuiește aproape, cam la 10 km distanta.Cu toate acestea, se pare că cei doi proaspeți însuratei nu s-au mutat la casa lor, ci încă locuiesc cu părinții lui Sebastian: „Mă întreabă, soro, unii și alții cum e la socrii. Sunt foarte cumsecade, dar știi care e chestia, toată ziua mă duc și pe la mama și mai merg și dorm și pe acasă, nu e că și când am plecat la sute de kilometri.
Băiatul acela, el nu are timp să meargă zi de zi la oi că el chiar nu are timp. Ei au o afacere cu lemne, dar Getuța ține oile în continuare. Ea o să vină să ne ajute și la oi, atâta timp cât are ea disponibil, până când o să aibă copii.
Mama Geta isi doreste cat mai repede un nepot de la Getuta
Când o să aibă copii cred că lasă tot baltă, se ocupă doar de copii și creșterea lor. Așa mi se pare și normal, când ai copii mici să te ocupi de ei, nu bonă și nu nimeni. Mama e sfântă! Acuma aleargă și până la mine și mă mai ajută. Noi suntem la 10 kilometri depărtare, vă dați seama că noi de ajutăm unii pe alții că dacă era să se mărite la 120 de kilometri da, era gata, dar fiind aici în ușa casei mereu vine cu tot cu Sebi”, a dezvăluit mama Geta despre situatia Getutei pentru wowbiz.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.