Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

“Îl las în pace că nu îi arde.” Sebastian Crăciunescu, iritat după ce Geta Sterp l-a dus din nou la oi




Getuța Sterp orice ar face, tot reușește să tragă la casa părintească, mai precis în mijlocul oilor, în natură, pentru că nu îi poate dispărea această pasiune.

Geta Sterp nu renunță la ceea ce o însuflețește cel mai tare. Deși a făcut o promisiune în urma cu ceva timp despre cum nu va mai umbla haihui cu oile pe deal, pe fiica cea mică a mamei Geta tot acolo o vei găsi.


Tânăra și-a luat rămas bun acum o lună de la animalele ei pe care le îndrăgește foarte mult, și la mersul la stână pentru că s-a așezat în sfârșit la casa ei și, în prezent, are un soț de care trebuie să se ocupe și cu care să își facă planuri de viitor. Însă, indiferent de acest lucru, din când în când Getuța mai da câte o fugă la mama Geta, o mai ajută la scosul cartofilor, iar acum este din nou pe dealuri, unde a mers la tunsul oilor.

Se pare că Sebastian, soțul ei, a însoțit-o și el, însă s-a putut citi pe chipul lui că nu îi prea face placere să meargă la oi.

Sebastian Crăciunescu, iritat după ce Geta l-a dus din nou la stână




Mai mult decât atât, Sebi chiar i-a spus proaspetei sale soții că a venit timpul să renunțe la aceasta îndeletnicire. Getuța l-a ascultat în mare parte, și chiar și-a găsit și un job de birou, însă nu poate sta departe de ce îi place. Astfel, bărbatul nu părea deloc încântat, și în momentul când Getuța a vrut să îl filmeze pentru un clip pe TikTok, Sebastian a avut o reacție respingătoare, fiind foarte deranjat, motiv de glumă pentru aceasta.



„Eu rad, dar nu e de ras. Iubi…ieri eram la botez, îl las în pace că nu îi arde de TikTok, ieri eram la botez, aranjați, fără stres, azi facem baie la oi și ne-am trezit și la ora 5. Și le ziceam băieților, de-asta nevasta ți-ai luat?”, a spus Geta Sterp în clipul postat pe TikTok.

Geta Sterp a declarat că o sa stea departe de oi

În urmă cu puțin timp, înainte de nunta celor doi, Geta Sterp a anunțat într-un videoclip de pe canalul personal de YouTube că va începe o nouă etapă în viața ei. Acest lucru a însemnat faptul că urmează să își facă alte planuri cu soțul ei, planuri ce nu vor implica oile de la stână.




“O să înceapă o nouă etapă din viața mea, dar m-au luat toate stările și m-am gândit că poate asta e ultima dată când vin calea oilor și când trăiesc astfel de momente. Plâng de fericire, e fericire amestecată cu melancolie și gânduri și amintiri frumoase pe care le-am trăit. Dacă mă căsătoresc, eu și viitorul soț avem alte planuri, cu toate că mie mi-ar fi plăcut viața asta simplă, așa că am un nod în gât când mă gândesc că asta poate fi ultima data când vin să cobor oile de la munte”, a povestit Getuța într-un vlog înainte de a face marele pas alături de Sebastian Crăciunescu.
















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *