Culiță Sterp vrea să devină tată de fată. Propunere pentru Daniela Iliescu. A spus deja câți copii își dorește
Recent, Culiță Sterp a mărturisit că își dorește să devină tata de fată în viitor. Acesta a spus, totodată, câți copii vrea să îi dăruiască partenera sa de viață, Daniela Iliescu. Iată ce a spus vedeta.
Culiță Sterp vrea să devină tata de fată. El și Daniela Iliescu mai vor să facă doi copii
Culiță Sterp, fostul concurent de la Survivor România, își dorește să devină tată de fată, lucru demonstrat de o fotografie pe care a postat-o, recent, pe rețelele de socializare. În acea poză, el apare alături de o fetiță. Fotografia a fost făcută la o petrecere la care a fost invitat să cânte. Vedeta zâmbește cu gura până la urechi în acea poză. I-a plăcut atât de mult de acea fetiță, încât a întrebat-o pe Daniela Iliescu când îi va dărui o fiica.
Daniela Iliescu a dat de înțeles că au discutat să mai facă alți doi copii. „Din încă doi, trebuie să iasă și o fată frumoasă”, a zis ea pe rețelele de socializare.
Până atunci, Culiță Sterp se bucură de fiecare clipă petrecută alături de băiețelul lui. Milan are deja un an și câteva lui. Acesta s-a născut pe data de 17 iunie 2021. Micuțul a venit pe lume la scurt timp după ce Culiță Sterp a decis să renunțe la Survivor România. Vedeta și-a dorit să fie alături de iubita sa în clipa în care îl va aduce pe lume pe fiul lor.
„Acum am văzut cum arată fericirea, până acum pot spune că am trăit degeaba! Nu se poate descrie în cuvinte acest sentiment, aceste trăiri, pe care vă doresc tuturor să le simțiți pentru că vă schimbă viața cu adevărat. Vă iubește tata și o să facă tot ce-i stă în putere să aveți o viață frumoasă și să nu vă lipsească nimic!”, scria el la momentul respectiv, pe Instagram.
Carmen de la Sălciua vrea să o dea în judecată pe mama lui Culiță Sterp
Deși Culiță Sterp se simte ca în al noulea cer de când a devenit tata, viața nu este la fel de roz și pentru mama sa, Geta. Recent, Carmen de la Sălciua a spus că este extrem de supărată pe fosta sa soacră, Geta Sterp. Sătulă de acuzațiile care i-au tot fost adus după ce a anunțat pe rețelele de socializare că s-a măritat a doua oară, vedeta a spus că va pune piciorul în prag și o va da în judecată pe mama lui Culiță Sterp.
Carmen de la Sălciua este acum în luna de miere alături de Marian Corcheș, după ce s-au căsătorit în secret. Se pare, însă, că nu se poate bucura de vacanță din cauza afirmațiilor pe care le-a făcut fosta sa soacră, Geta Sterp.
„Eu vă spun sincer, m-am supărat. Am iubit-o foarte tare, dar la fel de repede am dat-o la o parte. Eu le-am zis, i-am zis lui Culiță să nu divorțeze, să nu se ajungă la divorț. Bine, te-o înșelat băiatul meu, dar tu ai fost în stare să îl înșeli de o sută de ori! El era naiv, tânăr săracul. Păi, să ajungi să îți iei avocat, ce ai jurat tu acolo, în biserică? Eu i-am zis când a băgat divorț, să nu mergi acolo la divorț”(…) „Oare cât timp o să stai căsătorită, dacă ai stat un an și ceva cu Culiță?”, a spus Geta Sterp la puțin timp după ce fosta sa noră s-a măritat a doua oară.
” Eu vă spun sincer, m-am supărat. Am iubit-o foarte tare, dar la fel de repede am dat-o la o parte. Eu le-am zis, i-am zis lui Culiță să nu divorțeze, să nu se ajungă la divorț. Bine, te-o înșelat băiatul meu, dar tu ai fost în stare să îl înșeli de o sută de ori! El era naiv, tânăr săracul. Păi, să ajungi să îți iei avocat, ce ai jurat tu acolo, în biserică? Eu i-am zis când a băgat divorț, să nu mergi acolo la divorț”(…) „Oare cât timp o să stai căsătorită, dacă ai stat un an și ceva cu Culiță?”, a spus Geta Sterp la puțin timp după ce fosta sa noră s-a măritat a doua oară.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.