Mesajul emoționant trimis de Zelenski: „Putem rămâne fără bani. Fără combustibil. Fără apă caldă. Fără electricitate. Dar nu fără libertate!”
Ucrainenii au plătit și continuă să plătească un „preț foarte mare” pentru libertate, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un discurs cu ocazia Zilei Demnității și Libertății, relatează BBC.
În ziua în care Ucraina a intrat, astăzi, în cea de 271-a zi de război, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj emoționant, cu ocazia Zilei Demnității și Libertății, conform BBC.
„Toată lumea a văzut ce oameni suntem! Gata să renunțe la tot. Gata să reziste până la sfârșit. Care nu ne-am pierdut demnitatea. Curajoși. Încrezători în noi înșine. Pentru a nu ne pierde libertatea. Pentru a nu ne pierde independența. Să nu pierdem Ucraina. Putem rămâne fără bani. Fără combustibil. Fără apă caldă. Fără electricitate. Dar nu fără libertate”, a mai afirmat președintele Ucrainei.
Rușii continuă să facă prăpăd în multe regiuni unicrainene! Cel puțin 12 bombardamente au fost în zona centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa, însă cele mai aprige lupte se dau în Donețk, în timp ce trupele ucrainene continuă să lupte în Lugansk.
Şeful de stat a salutat sfidarea lor în ciuda atacurilor frecvente cu rachete, a distrugerilor pe scară largă, a penuriei şi a întreruperilor de curent în timp ce se instalează iarna, la aproape exact nouă luni de la invazia Rusiei, potrivit Reuters.
„Această zi se apropie de sfârşit – deja a 270-a zi a războiului..Cele mai aprige bătălii, ca şi înainte, sunt în regiunea Doneţk. Deşi astăzi sunt mai puţine atacuri din cauza vremii, numărul de bombardamente ruseşti rămâne, din păcate, extrem de mare. Regiunea Lugansk – încetul cu încetul mergem înainte cu bătălii. Până acum, au existat aproape 400 de bombardamente în est de la începutul zilei. Mulţumim tuturor celor care deţin funcţii şi ne ajută forţele de apărare.
Sud – menţinem linia, distrugând constant şi foarte calculat potenţialul ocupanţilor.Al doilea subiect este energia. Restaurarea reţelelor şi a capacităţilor tehnice de alimentare, deminarea liniilor de transport electric, reparaţii – totul continuă non-stop. Am reuşit ieri să atenuăm situaţia în unele regiuni în care au fost multe probleme reale. În această seară au loc opriri de stabilizare în 15 regiuni şi la Kiev. Cele mai mari sunt regiunile Viniţiia, Sumî, Poltava, Hmelnytskyi, Ivano-Frankivsk, Kiev. Facem tot posibilul şi imposibilul pentru a reveni la viaţa normală în Odesa, Harkov şi în toate oraşele şi comunităţile noastre” a declarat duminică Zelenski, în discursul adresat naţiunii.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.